Deși s-a dovedit a fi o alegere inspirată, decizia Samsung de a selecta un chipset Qualcomm pentru toate versiunile Galaxy S23 este doar un „compromis” temporar. În secret, sud-coreenii pregătesc deja Exynos 2400, un chipset cu performanțe superioare alternativei Apple A16 Bionic.
Așteptat cu un an în urma actualei soluții Snapdragon 8 Gen 2, Exynos 2400 s-a putea dovedi o soluție competentă, dacă nu cumva rivalul Quaclcomm reușește să vină cu o alternativă convingătoareanticipată pentru anul viitor este totuși validă, Din moment ce nici un alt jucător din tabăra Android nu a reușit până acum să egaleze performanțele actualei generații de telefoane Apple.
În mod cert, Exynos 2400 este deja în curs de testare și optimizare în laboratoarele sud-coreenilor, compania alegând în mod excepțional să aloce mult mai mult timp și resurse perfecționării acestuia. Cel mai probabil, realizat folosind procesul de fabricație pe 3 nanometri, chipsetul este așteptat cu o microarhitectură complet refăcută și CPU cu nu mai puțin de 10 nuclee de procesare. Potrivit informațiilor încă neconfirmate pe căi oficiale, configurația este 1x Cortex-X4 + 2x Cortex-A720 (frecvențe mărite) + 3x Cortex-A720 (optimizate pentru eficiență) + 4x Cortex-520 (procesarea sarcinilor de fundal).
Deocamdată, nu este sigur că Exynos 2400 va fi un chipset high-end veritabil, sau una dintre soluțiile rezervate pentru telefoane mid-range. Cert este că specificațiile enunțate par să indice prima variantă.
O altă variantă ar fi ca Exynos 2400 să debuteze chiar din această vară, Samsung făcând deja o tradiție din introducerea noilor modele Exynos împreună cu telefoane pliabile lansate în cursul verii. Pur și simplu, Samsung ar putea redirecționa atenția consumatorilor către designul noilor modele Galaxy Fold, strecurând noul chipset Exynos mai degrabă ca pe un experiment, decizând mai târziu calea de urmat pentru Galaxy S24.