EyeEm, o reţea de socializare care urmăreşte calitatea foto şi permite valorificarea financiară a acesteia

31.12.2014
EyeEm, o reţea de socializare care urmăreşte calitatea foto şi permite valorificarea financiară a acesteia

Utilizatorii tineri nu prea mai sunt atraşi de reţelele de socializare tradiţionale, aceştia preferând comunicarea multimedia foto/video oferită de Instagram, Snapchat sau Vine în locul clasicelor interacţiuni pe Facebook sau Twitter. Una dintre reţelele care încearcă să concureze cu gigantul Instagram este EyeEm, iar compania care a creat-o încearcă să atragă utilizatorii nu doar cu opţiunile de captură, editare şi partajare, ci şi cu posibilitatea fructificării financiare a propriilor creaţii.

Probabil că unii utilizatori au testat deja aplicaţiile de captură foto EyeEm pentru Android şi iOS şi au descoperit un client interesant care oferă o serie de filtre pentru procesare şi instrumente pentru editare şi le completează cu o componentă de socializare care permite urmărirea utilizatorilor şi comentarea sau notarea fotografiilor. Până aici nu se poate remarca nimic ieşit din comun, însă puterea EyeEm nu este imediat vizibilă.

În luna martie a acestui an, EyeEm a anunţat că a semnat un parteneriat cu celebrul furnizor de conţinut digital Getty. În urma acestui acord, imaginile partajate de către utilizatorii EyeEm vor fi disponibile în cadrul catalogului Getty şi vor putea fi achiziţionate de clienţii interesaţi, fotografii amatori putându-se bucura astfel nu doar de aprecierea celorlalţi, ci şi de nişte profituri financiare palpabile. După jumătate de an, EyeEm a anunţat că numărul imaginilor indexate de către Getty a ajuns la circa 100.000, iar fotografii amatori înarmaţi doar cu un telefon mobil s-au putut bucura de venituri care s-au ridicat în unele cazuri la câteva sute de dolari. În plus, EyeEm a semnat şi câteva parteneriate cu companiile comerciale interesate de imaginea lor, cum ar fi de pildă Uber, Mercedes sau Airbnb, iar acestea s-au angajat să ofere premii şi să promoveze creaţiile interesante.

Compania este conştientă că valoarea reţelei sale este dată doar de nivelul calităţii creaţiilor partajate, aşa că şi-a stabilit ca principal obiectiv atragerea şi educarea fotografilor amatori. Cel mai recent pas în această direcţie a fost făcut la jumătatea acestei luni, atunci când aplicaţiile pentru terminalele mobile au primit o opţiune suplimentară care permite vizualizarea editărilor făcute de ceilalţi utilizatori. Analizând imaginile populare, utilizatorii pot descoperi astfel trucuri suplimentare pentru ajustarea parametrilor imagistici şi pot încerca să fure diverse tehnici care le-ar permite îmbunătăţirea propriilor creaţii.

Cel de-al doilea modul îi vizează deopotrivă pe fotografi şi pe cumpărători, EyeEm testând în prezent un modul de recunoaştere foto care permite identificarea obiectelor fotografiate şi indexarea lor pentru o regăsire facilă. Cumpărătorii au astfel la dispoziţie un instrument care le permite descoperirea unui număr mai mare de imagini cu un anumit subiect, iar utilizatorii pot vedea unghiurile, iluminarea sau alte detalii tehnice sau artistice care au permis obţinerea unor imagini de bună calitate.

În acest moment, EyeEm are un număr de 10 milioane de utilizatori, dintre care numai 5000 au creaţiile indexate în cadrul catalogului Getty, Compania speră însă să reuşească să atragă şi alţi utilizatori interesaţi mai degrabă de partea artistică decât cea socială a partajării foto şi să creeze astfel o reţea de bună calitate care să devină o sursă de conţinut profitabil pentru cei interesaţi

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News