Facebook a anunţat ieri rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru al acestui an, compania raportând pentru prima dată venituri de peste două miliarde de dolari şi un profit de 425 de milioane de dolari. Deşi cifrele sunt încurajatoare, mai ales dacă ţinem cont că acum un an Facebook era încă pe pierdere, iar numărul de utilizatori este în creştere, piaţa bursieră a reacţionat negativ la pierderea vizibilă a unui sector important de piaţă.
Compania a anunţat că numărul de utilizatori activi care folosesc Facebook cel puţin o dată pe lună a ajuns la 1,19 miliarde, 728 de milioane dintre aceştia conectându-se zilnic. Ultima cifră este importantă pentru Facebook deoarece arată o creştere palpabilă a interesului, rata de creştere de 25% a utilizatorilor zilnici depăşind-o pe cea generală de creştere a utilizatorilor lunari, care este de numai 18%.
Numărul utilizatorilor care folosesc terminale mobile a cunoscut un salt impresionat de 45% de procente, 874 de milioane din cei 1,19 miliarde de utilizatori folosind şi terminalele mobile. Criteriul este important pentru Facebook, o companie a cărei sursă de venituri este publicitatea, deoarece rata de interacţiune a utilizatorilor de terminale mobile este vizibil mai mare decât cea a utilizatori desktop. Facebook a reuşit să mărească de patru ori venitul per utilizator pe platformele mobile în ultimul an, veniturile de pe platformele mobile reprezentând practic jumătate din totalul veniturilor companiei deşi aceasta nu fructifică încă toate oportunităţile din interfaţa pentru Web a site-ului.
În acest condiţii, reacţia imediată a pieţei bursiere a fost una negativă, şi nu pentru că performanţele Facebook s-ar fi situat sub aşteptările pieţei de capital. Atunci când s-a afirmat pentru prima dată că publicul tânăr nu mai este interesat de Facebook, compania a negat această tendinţă, însă acum a trebui să admită cu jumătate de gură că se confruntă cu acest fenomen.
Odinioară un segment demografic important, tinerii încep să-şi piară interesul pentru Facebook. Motivul declinului ar putea fi, conform analizelor anterioare, chiar succesul prea mare al serviciului. Devenit prea complicat, prea zgomotos şi lipsit de intimitate, Facebook nu mai este tot atât de interesat pentru cei tineri iar aceştia migrează către alte reţele precum Snapchat.
Mark Zuckerberg a vorbit deseori despre cei „5 miliarde de utilizatori Facebook” , planul strategic care urmăreşte atragerea unui număr cât mai mare de utilizatori din medii, categorii demografice şi zone geografice diferite, însă adevărul este că Facebook, fără a înceta să fie o afacere profitabila în acest moment, se confruntă cu o scădere a interesului tocmai din partea celui mai important public. Iar în afaceri, ca şi în viaţă, cei tineri sunt garanţia viitorului.