Facebook, Apple şi Google îşi unesc forţele în sprijinul medicinei

Facebook, Apple şi Google îşi unesc forţele în sprijinul medicinei

Fondatorul reţelei Facebook Mark Zuckerberg şi soţia sa Priscilla Chan, Sergey Brin din spatele Google şi soţia Anne Wojcicki, alături de un director Apple pe nume Art Levinson şi un investiror rus pe nume Yuri Milner şi-au unit forţele pentru alcătuirea şi finanţarea unei organizaţii non-profit cu un scop nobil.

Facebook, Apple şi Google îşi unesc forţele în sprijinul medicinei

Organizaţia numită Breakthrough Prize Foundation se ocupă cu sprijinirea activităţilor de cercetare în domeniul medical, desfăşurate cu scopul de a vindeca boli şi extinde speranţa de viaţă a oamenilor peste nivelul la care se situează în prezent.

Pentru idealul propus, cei trei titani ai industriei pun la bătaie suma de 33 milioane dolari, din care vor fi acordate câte 5 premii anuale, fiecare în valoare de 3 milioane dolari, unor oameni de ştiinţă care prin activităţile desfăşurate reuşesc să aducă contribuţii importante în domeniul medicinei, biotehnologie şi alte domenii apropiate. Nu sunt aplicate restricţii de vârstă, iar câştigătorii care demonstrează progrese continuate în activităţile desfăşurate au posibilitatea să câştige premiul acordat de organizaţie în mod repetat.

Pentru prima rundă de premii acordate în acest an fundaţia a mers chiar mai departe, alocând 11 premii de câte 3 milioane dolari fiecare, în semn de apreciere pentru munca unor cercetători în domeniul celulelor stem, ADN şi tratarea cancerului. Oamenii de ştiinţă desemnaţi câştigători intră automat în comitetul responsabil cu selectarea persoanelor premiate în anul următor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult