Facebook are acum suport pentru despărţiri digitale

20.11.2015
Facebook are acum suport pentru despărţiri digitale

În cazul în care credeaţi că Facebook nu are cum să se implice mai mult în viaţa voastră personală, iată că echipa lui Zuckerberg a reuşit. Reţeaua de socializare oferă acum unelte dedicate celor care încheie o relaţie oferind diverse opţiuni dedicate îmbunătăţirii experienţei de utilizare a Facebook. Atunci când schimbi statusul de la „in a relationship ” la „single”, vei avea mai mult control asupra fotografiilor, articolelor şi etichetelor tale adunate de-a lungul relaţiei.

Unele dintre cele mai interesante opţiuni noi sunt: posibilitatea de a scoate statusul relaţiei de pe cont fără ca fostul partener să afle, opţiunea de a bloca complet conţinutul publicat de acestea sau ascunderea conţinutului propriu, limitarea persoanei respective doar pentru anumite componente ale reţelei (precum news feed sau mesaje) şi chiar modificarea postărilor mai vechi pentru a scoate etichetele, fotografiile şi alte lucruri în care cele două persoane erau împreună. Facebook pare să ofere un soi de maşină a timpului pentru profilul propriu, în care istoria poate fi ştearsă sau modificată după bunul plac.

Ce-i drept, toate aceste lucruri puteau fi realizate şi până în prezent, însă fiecare funcţie în parte se regăsea în alt loc. Acum ai la dispoziţie toate uneltele necesare unei despărţiri digitale adunate într-un singur loc. În general nimeni nu se aşteaptă la sfârşitul unei relaţii, însă în cazul în care se întâmplă, Facebook dispune de tot ce aveţi nevoie pentru a porni pe un nou drum.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult