Facebook trece la cenzurarea automată a mesajelor abuzive sau înşelătoare, încadrate de sistem la categoria SPAM. Actualizarea adusă secţiunii News Feed permite deosebirea între trei categorii distincte de postări abuzive, reducând automat prioritatea acestora la afişare pentru a face lor mesajelor cu adevărat relevante.
Astfel, postările formulate în mod vădit pentru a atrage atenţia, îndemnând utilizatorii să dea Like, Share sau să răspunsă prin comentarii sunt primele puse pe făraş. Mai departe, urmează mesajele cu poze şi filmuleţe care au mai fost publicate şi în trecut de paginile la care am dat Like, blocate de la afişare dacă se încearcă readucerea lor în News Feed prin republicare. Aceeaşi soartă o au şi link-urile care păcălesc utilizatorii spre vizitarea de website-uri ticsite cu reclame.
Potrivit reprezentanţilor Facebook, administratorii paginilor legitime care postează conţinut de calitate nu au motive să se teamă, însă cei specializaţi în publicarea intenţionată de mesaje înşelătoare vor constata o diminuare a propagării mesajelor în cadrul reţelei. Din păcate modificările pregătite iau în vizor doar pagini de Facebook, nu şi utilizatori individuali, aşa că reducerea la tăcere a prietenilor de pe Facebook prea vorbăreţi necesită în continuare folosirea opţiunilor Unfollow/Unfriend, după caz.