Facebook, Instagram, Amazon şi Disney limitează calitatea video pe serviciile lor în încercarea de a elibera traficul de internet

23.03.2020
Facebook, Instagram, Amazon şi Disney limitează calitatea video pe serviciile lor în încercarea de a elibera traficul de internet

Urmând exemplul Netflix şi YouTube, alte servicii de streaming video au promis că vor limita calitatea filmelor şi serialelor în perioada următoare pentru publicul din Europa. Prima companie care a confirmat că va scădea calitatea după YouTube a fost Amazon, serviciul său Prime Video, disponibil şi în România, urmând ca bitrate-ul la care conţinutul este transmis să scadă, încercând să păstreze un balans între calitate şi bandă de net necesară. De asemenea, Disney+ şi reţelele de socializare Facebook şi Instagram s-au alăturat efortului de a elibera traficul de ineternet.

În cazul Amazon Prime Video, compania a oferit următoarea declaraţie:

„Susţinem eforturile pentru gestionarea cu grijă a serviciilor telecom pentru a asigura că pot să susţină traficul crescut, acum că mulţi utilizatori sunt acasă din cauza pandemiei COVID-19. Prime video lucrează cu autorităţile locale şi furnizorii de internet unde este necesar pentru a limita congestia reţelelor, inclusiv în Europa, unde am început deja eforturile de a reduce bitrate-ul în timp ce continuăm să oferim o experienţă de streaming de calitate pentru clienţii noştri.”

Nu este clar dacă vor fi reduse în special rezoluţiile, sau doar calitatea video va scădea, în timp ce rezoluţiile rămân aceleaşi: HD, Full HD sau 4K. Prime Video oferă şi posibilitatea de a face streaming în HDR la calitate ridicată, ceva ce probabil că va avea de suferit în perioada următoare.

Disney+, cel mai nou serviciu de streaming de pe piaţă, a anunţat că va limita de asemenea traficul pe care serviciul îl consumă în mopd normal. Momentan, serviciul Disney este disponibil în numai câteva ţări europene, iar lansarea sa din Franţa a fost amânată cu această ocazie, la insistenţele autorităţilor ţării. Disney+ va scădea cu 25% traficul consumat în toate pieţele în care este disponibil, începând cu data de 24 martie.

În cele din urmă, Facebook limitează calitatea video pe cele două platforme de socializare ale sale: Facebook şi Instagram. Deja calitatea clipurilor video era mult inferioară altor platforme, însă Facebook spune că va încerca să ajute la scăderea consumului de trafic de internet prin scăderea calităţii video şi mai mult:

„Pentru a ajuta să evităm o potenţială congestie de reţea, vom reduce temporar bitrate-urile pentru clipurile video pe Facebook şi Instagram în Europa. Suntem dedicaţi partenerilor noştri pentru a gestiona probleme de bandă în această perioadă de cerere ridicată, în timp ce asigurăm că utilizatorii pot să rămână conectaţi prin aplicaţiile şi serviciile Facebook în timpul pandemiei COVID-19.”

Dacă veţi sesiza calitate scăzută pe aceste servicii, Netflix sau YouTube, acum ştiţi motivul. Această situaţie este însă temporară şi probabil că totul va reveni la normal imediat ce mai mulţi angajaţi se întorc la locurile de muncă după ce epidemia de COVID-19 va fi „învinsă”.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult