Facebook luptă împotriva infecţiilor cu malware oferind soluţii pentru scanarea PC-urilor compromise

21.05.2014
Facebook luptă împotriva infecţiilor cu malware oferind soluţii pentru scanarea PC-urilor compromise

De acum Facebook ne oferă un motiv în plus să-i frecventăm cât mai des serviciile, portalul informând utilizatorii atunci când PC-ul pe care îl folosesc este infectat cu malware. Însă administratorii reţelei de socializare duc lucrurile şi mai departe, oferind şi soluţia pentru a scăpa de problemele detectate.

Odată ce mesajul de notificare a fost declanşat, utilizatorului îi sunt prezentate una din cele două opţiuni software incluse momentan în campanie, selecţia fiind decisă în funcţie de tipul problemei descoperite. Cei care folosesc deja un produs antivirus, sau pur şi simplu nu doresc să descarce kit-ul de instalare oferit, pot ascunde mesajul prezentat folosind butonul Not Now. În schimb, dacă este apăsat butonul Download software-ul oferit va fi descărcat şi rulat chiar în timp ce folosim serviciile reţelei de socializare, urmând ca la finalul procesului de scanare programul să fie dezinstalat automat. Totuşi, dacă utilizatorii nu instalează soluţia de scanare propusă iar PC-ul este descoperit în continuare infectat, la următoarea vizită pe Facebook utilizatorii vor fi întâmpinaţi cu acelaşi mesaj de notificare.

Facebook luptă împotriva infecţiilor cu malware oferind soluţii pentru scanarea PC-urilor compromise

Deocamdată, Facebook oferă recomandări doar pentru folosirea soluţiilor antivirus F-Secure şi HouseCall de la Trend Micro, urmând ca în viitor să fie propuse şi alte programe antivirus.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult