Facebook recompensează cu bani publicaţiile care folosesc serviciul Live Video

07.04.2016
Facebook recompensează cu bani publicaţiile care folosesc serviciul Live Video

În anumite codiţii, Facebook poate fi cel care oferă bani pentru folosirea serviciilor sale, dacă rezultatul final serveşte intereselor companiei lui Mark Zuckerberg.

Luam spre exemplu serviciul Facebook Live, al cărui succes este atât de mult dorit de administratorii reţelei de socializare încât aceştia sunt dispuşi să ofere sume de bani anumitor publicaţii, în schimbul distribuirii de conţinut pe această platformă.

Deloc surprinzător, numele publicaţiilor şi termenii acordurilor semnate nu sunt publice, însă potrivit unor dezvăluiri făcute de surse apropriate companiei, Facebook „motivează financiar” publicaţii foarte cunoscute, cum este New York Times, Huffington Post, Vox Media şi Buzzfeed. Pe lista celor „încurajaţi” să facă transmisiuni live pe Facebook s-ar mai număra şi unele celebrităţi.

În ce priveşte motivul pentru care Facebook ar dori să plătească publicaţii şi celebrităţi pentru participarea la propria platformă live video, rivalitatea faţă de Twitter cu al său Periscope, UStream şi Google YouTube ar putea fi o justificare suficientă. De asemenea, este posibil ca administratorii reţelei de socializare să vadă situaţia actuală ca pe un punct de cotitură, în care recrutarea unui număr de publicaţii suficient în platforma Facebook Live ar nega competiţiei şansa de a mai obţine o cotă de piaţă semnificativă mai târziu.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult