Facebook nu va integra un buton de „dislike”, însă a promis că va oferi utilizatorilor posibilitatea de a oferi un răspuns empatic la articolele publicate pe reţeaua de socializare. Deşi declaraţiile CEO-ului companiei, Mark Zuckerberg, sugerau că planurile nu sunt încă bine definite, se pare că anumiţi utilizatori vor avea acces la această funcţionalitate foarte curând.
Conform Engadget Spania, primii care vor avea acces la noile reacţii empatice vor fi utilizatorii din Spania şi Irlanda, al căror buton de Like va primi o modificare importantă. Atunci când duci cursorul mouse-ului peste acesta, va apărea un nou meniu care descrie diferite stări sub forma de pictograme asemănătoare cu smileys sau emoji. Un click pe buton va oferi în continuare clasicul „Like”, însă vor exista de asemenea opţiuni de a exprima stări precumamuzament, bucurie, uimire, tristeţe sau chiar furie referitor la subiectul prezentat.
Noile opţiuni pentru Like vor fi implementate atât pe profilurile personale ale utilizatorilor cât şi pe pagini, însă nu este clar încă cum vor fi afişate diferit. Informaţiile disponibile în acest moment sugerează că în meniul de statistici al paginilor, toate reacţiile, indiferent de sentimentele pe care le decriu, vor fi contorizate tot ca „like”-uri. Nu este însă clar exact cum vor fi afişate pentru profilele personale, însă probabil că vom afla mai multe în zilele care urmează, întrucât lansarea în regiunile menţionate este programată pentru data de vineri, 9 octombrie 2015.
Desigur, nu toţi utilizatorii din Spania şi Irlanda vor primi acces la aceste funcţii în acelaşi timp, Facebook oferind doar posibilitatea anumitor utilizatori în scopuri de testare. Nu este încă destul de clar când vor fi disponibile la nivel global aceste reacţiile empatice, însă este posibil să fim la doar câteva săptămâni distanţă de o lansare oficială.