Google Chat, platforma de mesagerie susținută de Google, trece la o nouă versiune de interfață cu design simplificat.
Disponibilă pe Android, aplicația Google Chat devine mult mai ușor de folosit, ajutată cu o nouă interfață care ascunde o parte dintre elementele mai puțin folosite.
În forma anterioară, interfața Google Chat era gândită pentru a facilita saltul rapid la oricare dintre serviciile Google; Gallery, Camera, Drive, Google Meet și Calendar, simbolurile acestora fiind afișate permanent sub caseta de căutare. Toate acestea vor fi de acum ascunse sub un nou buton evidențiat în mod sugestiv folosind simbolul (+), eliberând spațiu prețios pe ecranul telefonului mobil. Odată activată folosind butonul dedicat, lista cu serviciile Google suplimentare apare acum doar pentru selectarea item-ului dorit, rămânând ascunsă în restul timpului. Selecțiile prezentate pot varia ”în funcție de context”.
În dreapta casetei de căutare, găsim în continuare opțiunea pentru selectarea de imagini ca atașament, alături de butonul ”trimitere”.
Lansat ca un înlocuitor pentru Hangouts, o versiune mai veche a platformei de mesagerie lansată inițial pentru a concura Facebook Messenger, Google Chat în continuare nu se bucură de succesul sperat, încercările dezvoltatorului Android de a-l promova diverse denumiri (ex. Google Meet pentru servicii de videoconferință) și platforme conexe (ex. ca și opțiune apeluri audio/video în mod unu-la-unu între utilizatorii Gmail) nu face decât să adauge la confuzia utilizatorilor.