Unul dintre atuurile platformei Apple iOS în faţa Android este modalitatea extrem de simplă în care pot fi conectate accesorii cum sunt căştile AirPods, sau telefonul iPhone la sistemul Mac. Însă Google pare să fi remediat acest aspect dezvoltând o tehnologie numită Fast Pair, care permite asocierea dispozitivelor bluetooth practic fără efort.
În timp ce unele gadget-uri bluetooth prevăzute cu chip NFC permit conectarea automată la simpla apropiere de telefonul mobil, pentru restul dispozitivelor avem de parcurs un adevărat ritual al detectării şi selectării manuale, parcurgând o listă în care apar şi alte dispozitive aflate în raza de acţiune a conexiunii bluetooth. Google oferă însă o soluţie, ce va fi livrată inclusiv pe dispozitive mai vechi bazate pe Android 6.0.
Tehnologia numită Fast Pair implică folosirea coordonatelor de localizare şi modulul Bluetooth Low Energy al telefonului mobil pentru a identifica accesorii bluetooth aflate în imediata apropiere. Atunci când este detectată prezenţa unui dispozitiv nou, pe ecranul telefonului mobil va apărea un mesaj de notificare, conectarea efectivă putând fi realizată cu o dublă atingere.
Din păcate, gadgeturile bluetooth existente nu sunt automat compatibile cu tehnologia Fast Pair, lista dispozitivelor compatibile conţinând deocamdată doar căştile Pixel Buds de la Google şi alte câteva produse high-end livrate de Plantronics şi Libratone.