Google a introdus opțiunea „Cele mai ieftine” pentru călătorii care caută bilete de avion la preț redus

17.10.2024
Google a introdus opțiunea „Cele mai ieftine” pentru călătorii care caută bilete de avion la preț redus
Sursa foto: Pexels

Să planifici o călătorie cu avionul poate fi o sarcină copleșitoare, mai ales dacă este prima oară când faci asta. Dar și pentru „specialiști” poate fi dificil, mai ales dacă vor să găsească cele mai puțin costisitoare oferte de zbor.

Creșterea prețurilor la biletele de avion

Cu milioane de călători care își fac deja planuri pentru vacanțele de sfârșit de an, nevoia unor instrumente eficiente de căutare a biletelor de avion la prețuri cât mai bune este mai mare ca niciodată.

Mai ales că multe companii aeriene au scumpit bilete, în medie, cu 16% într-un singur an.

O nouă opțiune

În acest context, Google Flights, platforma de căutare a zborurilor, vine cu o nouă opțiune intitulată sugestiv „Cele mai ieftine” („Cheapest”).

Sursa foto: Google

Pentru a beneficia de ea, trebuie să intrați pe Zboruri Google (Google Flights) aici sau să căutați „zboruri Google” în motorul de căutare.

Cum funcționează

După ce ajungeți pe platformă, scrieți detaliile călătoriei (destinație, date, număr persoane etc.), dați click pe “Caută”. Inițial, veți fi direcționați către fila “Cel mai bun”, așa că trebuie să vă uitați în partea dreaptă și să dați click pe noul tab „Cele mai ieftine”.

Acolo vor apărea cele mai convenabile opțiuni disponibile pentru ruta și datele selectate.

Momentan, nu veți vedea diferențe de preț între „Cel mai bun” și „Cele mai ieftine”, pentru că noua funcție va funcționa la capacitate maximă și în România cam în două săptămâni.

Prețuri mai mici, dar cu compromisuri

Conform Google, platforma de zboruri ia în considerare și destinații care pot fi mai puțin convenabile din punct de vedere al confortului, dar care oferă prețuri mai mici.

Vorbim aici despre escale mai lungi sau combinații de zboruri operate de companii aeriene diferite.

Sursa foto: Google

Itinerare mai flexibile

Pentru a face posibil acest lucru, Google Flights își extinde colaborările cu agenții de turism online și furnizori terți, astfel încât să poată afișa itinerare mai flexibile, dar mai economice.

Odată ce utilizatorii găsesc o ofertă care li se potrivește, platforma îi va direcționa către site-urile web corespunzătoare pentru finalizarea rezervării.

O soluție pentru călătorii cu buget redus

Deși compromisurile necesare pentru a obține cele mai mici prețuri pot să nu fie pe placul tuturor, această funcție poate reprezenta o adevărată salvare pentru cei care călătoresc cu un buget limitat.

Pe măsură ce această caracteristică se implementează la nivel global, ea promite să transforme modul în care planificăm și rezervăm zborurile, făcând călătoriile aeriene mai accesibile pentru un număr tot mai mare de persoane.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ioana Ioniță
Ioana Ioniță
Ioana a început să scrie de când a descoperit creionul și stiloul. La început poezii pe hârtie, apoi articole pe diverse teme la calculator. Când nu meșterește texte din lumea gagdet-urilor, se plimbă în parc, fotografiază ce o farmecă și mângâie toate pisicile apărute în cale. citește mai mult