Google scade tarifele abonamentelor Google Drive şi mută acest serviciu sub un nou brand: Google One

15.05.2018
Google scade tarifele abonamentelor Google Drive şi mută acest serviciu sub un nou brand: Google One

Google a decis mutarea opţiunilor pentru stocare cloud sub un nou brand, numit Google One.

Ca şi până acum, fiecare cont Google vine la pachet cu 15 GB spaţiu de stocare gratuit, împărţit serviciilor Gmail şi Drive. Cei care au nevoie de mai mult pot opta pentru unul dintre abonamentele Google One disponibile contracost:

Spaţiu de stocare în Google Drive Vechiul plan tarifar Google One
15GB gratuit gratuit
100GB 1.99 dolari/lună 1.99 dolari/lună
200GB nu exista 2.99 dolari/lună
1TB 9.99 dolari/lună retras
2TB 19.99 dolari/lună 9.99 dolari/lună
10TB 99.99 dolari/lună 99.99 dolari/lună
20TB 200 dolari/lună 200 dolari/lună
30TB 299 dolari/lună 299 dolari/lună

Reducerile de preţuri nu vizează chiar toate planurile tarifare disponibile, dar se fac remarcate opţiunea pentru 200GB spaţiu de stocare Google Drive, disponibilă la un cost de 2.99 dolari/lună şi opţiunea pentru 2TB, listată cu tariful de 9.99 dolari/lună.

Pachetul include acces nelimitat la serviciul Google Experts pentru asistenţă tehnică.

Îndulcind şi mai mult oferta, Google oferă posibilitatea de face accesibil spaţiul de stocare achiziţionat prin abonamentele Google One pentru până la cinci membrii ai familiei, fiecare primind o partiţie dedicată, inaccesibilă altor membrii ai familiei.

Lista beneficiilor continuă cu „puncte” de folosit în magazinul Google Play şi alte oferte speciale, cum ar fi reduceri de preţuri la închirierea unei camere de hotel, din locaţiile descoperite folosind Google Search.

Actualii clienţi Google Drive sunt migraţi automat la serviciul Google One, unde vor beneficia de noul plan tarifar. Modul de folosire a aplicaţie Google Drive şi a serviciului Gmail, împreună cu spaţiul de stocare achiziţionat prin abonamentele Google One, rămân neschimbate.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult