Vrei sa cumperi un nou smartphone şi nu te poţi hotărî între două dispozitive cu trăsături similare? Google are soluţia, luând fora unui comparator de specificaţii care pune toate informaţiile relevante într-o listă uşor de parcurs şi interpretat.
Intrând în competiţie directă cu site-urile care ofereau deja comparatoare de specificaţii, Google Search face informaţiile şi mai uşor de găsit, eliminând cu totul nevoia de a căuta dispozitivele într-o bază de date sau listă stufoasă cu dispozitive. În schimb, utilizatorii nu trebuie decât să folosească formula dispozitiv1 vs dispozitiv2, tastând direct în bara de căutare.
Spre exemplu, expresia Pixel 2 vs Pixel 2XL va returna o listă în care specificaţiile dispozitivelor căutate sunt prezentate în mod alăturat, substituind lista obişnuită cu rezultate la căutări. Printre informaţiile folositoare se mai numără link-uri către magazine unde sunt comercializate produsele respective şi review-uri lăsate de utilizatori care folosesc deja produsul respectiv.
Pentru a face alegerea mai uşoară, Google oferă până şi o funcţie pentru evidenţierea diferenţelor între specificaţii.
Momentan, aflată la fază de testare cu un grup restrâns de utilizatori Google Search, funcţia pentru compararea specificaţiilor dispozitivelor va fi anunţată oficial la o dată ulterioară.