Google SearchWiki: un coşmar pentru SEO

21.11.2008
Google SearchWiki: un coşmar pentru SEO

De ieri Google a început să dea drumul la o nouă funcţie ce vizează propriul motor de căutare. Se numeşte Google SearchWiki şi le permite utilizatorilor să altereze rezultatele căutărilor pe Google.

Google SearchWiki te lasă să schimbi ordinea rezultatelor, să ştergi sau să adaugi un rezultat ori să inserezi notiţe pentru rezultatele căutărilor cu Google. Facilitatea era în teste deja de câteva lunii, dar numai un număr limitat de utilizatori aveau acces la ea. Google SearchWiki a început să fie implementată la nivel global începând de ieri şi, la fel ca facilităţile noi de Gmail, nu apare instantaneu pentru toată lumea (la mine încă nu a apărut, Google nu mă iubeşte). Vei avea acces la această facilitate doar dacă eşti logat în contul tău Google (Gmail, Docs, Calendar, Picasa sau orice serviciu Google).

Amuzant sau nu, noua funcţie Google SearchWiki va cam da peste cap „ştiinţa” numită SEO (Search Engine Optimization). Cei care au făcut eforturi pentru a-şi urca artificial site-ul în paginile de rezultate Google, vor fi probabil pedepsiţi manual de utilizatorii care le vor da delete când vor descoperi înşelătoria. Însă, pe de altă parte, oare câţi utilizatori se vor obosi să apeleza la această facilitate, foarte utilă dacă este folosită cum trebuie?

Google SearchWiki

Urmărește Go4IT.ro pe Google News