Google şi-a promovat tableta Nexus 7 pe Google.com

29.08.2012
Google şi-a promovat tableta Nexus 7 pe Google.com

În mod normal nu ar trebui să ni se pară ciudat că Google îşi promovează un produs pe pagina motorului de căutare, care îi aparţine. Pe de altă parte, Google a decis cu mult timp în urmă că acea pagină nu va avea publicitate pe ea. Este drept că Google a încălcat această regulă de mai mult ori, făcând de-a lungul timpului referiri la produse precum Nexus One, Nexus S, G1 şi chiar browser-ul Chrome, însă de data aceasta nu s-a limitat doar la o linie de text. Tableta a apărut parţial sub cele două butoane, Google anunţând că „locul de joacă a fost deschis”.

Reclamă la Nexus 7 pe Google.com

Apreciem faptul că Google a ţinut aceste reclame în frâu. Vorbim aici de pagina Google.com, una din cele mai vizitate de pe Internet. Sunt sigur că mulţi ar avea destui bani ca să plătească un banner acolo, însă Google a păstrat-o curată pentru utilizatori. Nici nu putem să-i acuzăm că şi-au promovat tableta pentru câteva ore. Nexus 7 a reuşit să se vândă foarte bine chiar înainte să apară clipurile oficiale de promovare. În plus, tableta ne-a lăsat o impresie foarte bună atunci când am avut-o în teste. Citiţi aici review-ul lui Google Nexus 7.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News