Pentru a răspunde cerințelor stricte ale Regulamentului UE privind piețele digitale, Google s-a hotărât să testeze câteva modificări.
Acestea vizează în principal sectorul hotelier, dar și alte domenii precum căutările de zboruri.
Măsurile se vor a echilibra competiția între site-urile de comparații și furnizorii direcți, dar și a răspunde criticilor privind favorizarea propriilor servicii.
Începând cu 25 noiembrie 2024, Google a început un test în trei țări europene. Mai exact: a eliminat anumite funcționalități legate de hoteluri, inclusiv hărțile și informațiile detaliate despre acestea.
În locul lor, utilizatorii din Germania, Belgia și Estonia văd doar o listă de linkuri către site-uri individuale.
Modificările se aplică atât căutărilor pentru hoteluri locale, cât și internaționale, dar nu afectează utilizatorii care nu locuiesc în aceste trei țări.
Google a explicat că această schimbare este temporară și are ca scop evaluarea impactului asupra traficului și experienței utilizatorilor.
Totuși, mulți critici consideră că eliminarea acestor funcții ar putea complica procesul de căutare, afectând negativ utilizatorii care sunt obișnuiți să ia decizii rapide pe baza informațiilor oferite de hărți și recenzii.
Testul respectiv vine ca o reacție la presiunile UE, care a impus Regulamentul pentru a limita practicile anti-concurențiale ale marilor giganți tehnologici.
Google trebuie să se conformeze unor cerințe stricte, iar încălcarea regulilor poate atrage amenzi de până la 10% din veniturile sale globale.
Deși unii susțin că formatul mai simplu ar putea crește echitatea între site-urile de comparație și furnizorii direcți, alții, precum Asociația Hotelieră Germană, avertizează că eliminarea funcțiilor avansate îngreunează accesul hotelurilor independente la clienți.
Astfel, acestea devin mai dependente de platforme terțe, care percep comisioane ridicate.
Pe de altă parte, alte site-uri de specialitate cred că Google continuă să favorizeze propriile servicii, chiar și cu noile teste.
Reprezentanții acestora cer Uniunii Europene să aplice sancțiuni mai dure, acuzând compania că nu implementează soluții inovatoare pentru a răspunde cu adevărat problemelor semnalate.
Cu toate acestea, compania spune că încearcă să găsească un echilibru între respectarea legilor și menținerea unei experiențe utile pentru utilizatori.
Sursa: Google