Google Wave – relatare live de la faţa locului

19.10.2009
Google Wave - relatare live de la faţa locului

Va aduceţi aminte când a fost anunţat Gmail, pe 1 aprilie 2004?
Şi cum toată lumea era disperată să primească o invitaţie pentru a
testa noul serviciu de e-mail de de la Google? Ei bine, ceva
similar, dar la o scară mai redusă s-a întâmplat şi cu
Google Wave
.

Deosebirea este că cei mai mulţi nu au înţeles prea bine ce
înseamnă Google Wave, pe când în cazul lui Gmail lucrurile erau
clare. Google Wave vrea să devină, în timp, un mijloc universal de
comunicare online care să înlocuiască forme clasice precum mail-ul
sau forumurile. Google are ambiţii mari cu acest Wave şi sincer, eu
unul mă îndoiesc că o să reuşească ce şi-a propus.

Revenind la produsul propriu-zis trebuie spus că, la fel ca acum
mai bine de 5 ani în cazul Gmail, nu poţi accesa Google
Wave decât dacă primeşti invitaţie
de la cineva. Până acum
Google a trimis două valuri de invitaţii, ambele în cursul acestei
luni. Din fericire, odată cu al doilea val am primit şi noi
invitaţie.

Google Wave

Ce este Google Wave

Cum era de aşteptat din partea lui Google, Wave este o
aplicaţie online
care pate fi accesată din browser.
Deocamdată, aplicaţia este într-un stadiu incipient, motiv pentru
care este dificil de prevăzut cum va evolua.

La ora asta sunt prezente în aplicaţie un număr redus de
facilităţi. La stadiul actual, Google Wave are doar rolul de a te
ajuta să-ţi faci o părere. Aplicaţia celor de la Google este
departe de momentul în care va putea fi folosită ca un mijloc solid
de comunicare.

Interfaţa aplicaţiei

Google Wave seamănă foarte bine cu un client de mail clasic.
Probabil cei de la Google s-au gândit că o interfaţă cunoscută va
ajuta utilizatorul să se familiarizeze mai uşor cu aplicaţia.

Există trei coloane. Coloana din dreapta include lista de
foldere şi căutări salvate sus, iar jos afişează lista de contacte.
În mijloc este lista cu wave-uri, iar wave-ul selectat este afişat
în coloana din stânga. Exact aşa cum în Outlook mail-ul apare în
ultima coloană.


Google Wave

Cele trei coloane pot fi ascunse. Dacă vrei mai mult spaţiu
pentru wave-ul în care se poartă discuţia, poţi micşora primele
două coloane. Titlurile acestora vor fi afişate în partea de sus a
ferestrei şi le poţi deschide oricând. De asemenea, coloanele pot
fi redimensionate pe verticală.

Valul comunicării

Cum am spus, Google Wave este deocamdată în stadiu
incipient
. Doar un mic număr din facilităţile pe care le
va oferi, pot fi văzute la această oră.

Wave-ul gândit de Google este o comunicare în timp real. La un
wave poate lua parte un număr nelimitat de oameni. Mesajele sunt
afişate unul sub altul, în ordine cronologică. Excepţie de la
această regulă fac reply-urile directe la anumite mesaje. Acestea
vor fi afişate exact sub mesajul la care răspund.

Un user care a fost invitat mai târziu la discuţie va
folosi funcţia Playback
pentru a se pune în temă. Aceasta
îl va ajuta să vadă ordinea în care au fost postate mesajele şi să
evite a da un răspuns la un subiect încheiat, de exemplu.


Google Wave

În afară de text, care poate fi formatat folosind funcţii
elementare precum bold sau italic, într-un mesaj pot fi
introduse şi alte tipuri de informaţii
. La ora asta, în
Google Wave există funcţiile necesare introducerii link-urilor, a
rezultatelor din paginile de căutare Google, a hărţilor din Google
Maps (mai ales ca au început să apară şi oraşele româneşti) şi unui
formular de răspuns la întrebări prin da, nu sau poate. Evident,
pot fi adăugate şi ataşamente locale, exact ca într-un e-mail.

Hărţile se vor dovedi utile când se discută despre o întâlnire,
de exemplu. Se poate introduce o anumită zonă din hartă în mesaj,
iar locul de întâlnire poate fi evidenţiat printr-un marker. Pe
viitor, cu ajutorul plugin-urilor, vor putea fi create şi adăugate
numeroase alte elemente externe.


Google Wave

La capitolul funcţii interesante poate fi trecută
opţiunea Mute
. Să spunem că ai fost invitat să participi
la o anumită discuţie şi că, la un moment dat, ţi-ai pierdut
interesul pentru acel subiect. Apăsând butonul Mute, vei fi scutit
de viitoarele răspunsuri la discuţia respectivă.

Cam atât înseamnă Google Wave la ora asta. Cei care au acces la
aplicaţie vor remarca pe viitor funcţii noi pe care cei de la
Google le vor adăuga cu siguranţă.

Una peste alta, Google Wave este o idee şi o aplicaţie
interesantă. Cu toate astea nu văd cum ar putea înlocui mail-ul
clasic aşa cum îşi doreşte Google. De fapt, nu văd nicio nouă
tehnologie care să poată face acest lucru în următorii cel puţin 5
ani. Oamenii sunt prea obişnuiţi cu mail-ul, aşa învechit cum e,
pentru a renunţa la el în favoarea unui sistem fie el şi super
avansat. Alternativă, poate. Înlocuitor pentru e-mail, foarte puţin
probabil.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News