HTC anunţă cele mai slabe venituri din istoria companiei

07.03.2016
HTC anunţă cele mai slabe venituri din istoria companiei

Cu încă o lună rămasă până la lansarea noului top de gamă One M10, HTC dă publicităţii cel mai slab buletin financiar din istoria companiei, ridicând noi semne de întrebare asupra capacităţii de redresare a companiei.

Potrivit ultimului buletin financiar, compania taiwaneză a realizat în luna februarie 2016 venituri de numai 128 milioane dolari, mai puţin de jumătate decât în perioada similară a anului trecut (261 milioane dolari). Mai mult, veniturile obţinute în luna februarie au fost cu 35% mai slabe decât în ianuarie – tradiţional, luna cu cele mai slabe vânzări din întregul an.

HTC anunţă cele mai slabe venituri din istoria companiei

Din păcate pentru HTC, acesta nu este decât ultimul dintr-un lung şir de rapoarte cu rezultate financiare în scădere. Pentru viitor, noul flagship HTC One M10 ar putea reprezenta ultimul tren pentru salvarea companiei. De altfel, presiunea pusă pe acesta este suficient de mare încât să dea multe nopţi nedormite unora dintre angajaţii companiei.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult