Încă un site pentru adulți este obligat de bănci să renunțe la serviciile contra cost

04.12.2021
Încă un site pentru adulți este obligat de bănci să renunțe la serviciile contra cost

După PornHub și OnlyFans, un nou site care vinde conținut pentru adulți are probleme cu băncile. AVN Stars și versiunea pentru persoane LGBT, GayVN Stars, nu vor mai putea să plătească creatorii de conținut de pe platforma lor, începând cu 1 ianuarie. Se pare că băncile au pus presiuni asupra companiei și că le vor închide conturile. Ultima plată către creatorii de conținut pornografic de pe platforma AVN va fi cea pentru luna decembrie.

AVN Stars este o alternativă la OnlyFans

„Din păcate, AVN și GayVN Stars nu a fost imună discriminării băncilor pe care mai mulți prieteni din industrie au întâlnit-o recent. Am avut multiple conturi de business închise în ultimul an.”, a declarat CEO-ul Tony Rios.

Începând cu data de 1 ianuarie, site-ul va fi obligat să ofere tot conținutul pe gratis, întrucât nu va mai putea să accepte plăți din partea clienților și nici să vireze acele plăți către creatorii de conținut.

„Am pierdut 16 conturi bancare în ultimul an. Este obositor. Industria de filme pentru adulți a avut întotdeauna probleme cu băncile. Pot să îmi amintesc momentul în care mi-am pierdut primul cont bancar, în 1996. Este ceva obișnuit. Dar cred că în acest moment, riscurile sunt mult mai mari, pentru că vorbești de zeci de mii de creatori care se bazează pe acesta”, spune Rios, într-un apel telefonic pentru Vice.

De curând, OnlyFans a trecut printr-o situație similară, anunțând creatorii în luna august că nu vor mai putea publica conținut explicit pe platformă. Până la urmă, OnlyFans a rezolvat problema, însă nu este clar dacă aceasta nu va mai apărea la un moment dat în viitor. PornHub încă nu a rezolvat problemele pe care le avea cu procesatorii de plăți, precum Visa și MasterCard.

Spre diferență de OnlyFans, AVN Stars este o platformă de socializare realizată de industria de filme pentru adulți, unde este permis conținutul explicit de orice fel, atât timp cât respectă legile în vigoare. Creatorii de conținut pot să vândă astfel clipuri video pe platformă fără restricții pe care le întâlnesc pe alte platforme.

Utilizatorii platformei s-au plâns însă de faptul că anunțul a fost foarte brusc și că au aflat abia atunci când a fost lansat comunicatul de presă. Reprezentanții AVN spun că au trimis mesaje private tuturor creatorilor de conținut în avans, însă nu toate au ajuns în inbox-uri înainte de anunțul public.

sursa: Vice

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult