Kaspersky anunţă relocarea unor activităţi din Rusia în Elveţia, în speranţa de a recâştiga încrederea clienţilor în produsele companiei

15.05.2018
Kaspersky anunţă relocarea unor activităţi din Rusia în Elveţia, în speranţa de a recâştiga încrederea clienţilor în produsele companiei

Urmând scandalului ce a vizat presupusa folosire a produselor companiei în activităţi de supraveghere desfăşurate de serviciile secrete din Rusia, Kaspersky Lab  anunţă planuri pentru relocarea anumitor activităţi vizând procese cheie, din Rusia în Elveţia. Printre acestea se numără păstrarea şi procesarea datelor clienţilor din majoritatea regiunilor, precum şi asamblarea soft-ului – inclusiv actualizările privind detecţia ameninţărilor. Pentru a asigura transparenţa totală şi integritatea produselor sale, Kaspersky Lab face demersuri ca această activitate să fie supervizată de o terţă parte independentă, tot cu sediul în Elveţia.

Iniţiativa Globală pentru Transparenţă, anunţată în octombrie 2017, reflectă angajamentul Kaspersky Lab de a asigura integritatea şi credibilitatea produselor sale. Noile măsuri reprezintă următorii paşi în dezvoltarea iniţiativei, dar reflectă, în acelaşi timp, disponibilitatea companiei de a colabora pentru a răspunde provocărilor tot mai mari puse de fragmentarea industriei şi scăderea încrederii. Încrederea este esenţială în securitatea cibernetică, iar Kaspersky Lab înţelege că ea nu este acordată automat, ci trebuie să fie câştigată prin intermediul transparenţei şi al responsabilităţii.

Recentele măsuri includ mutarea locului unde sunt păstrare şi procesate datele pentru mai multe regiuni şi unde este asamblat soft-ul, precum şi deschiderea primului Centru de Transparenţă.

Până la finalul lui 2019, Kaspersky Lab va înfiinţa un centru de date la Zurich, unde va stoca şi procesa toate informaţiile provenite de la utilizatorii din Europa, America de Nord, Singapore, Australia, Japonia şi Coreea de Sud, urmând să fie adăugate şi alte ţări.

Kaspersky Lab va muta la Zurich şi un set de instrumente de programare utilizate pentru a asambla software-ul din codul sursă („software build conveyer”). Înainte de sfârşitul anului 2018, produsele Kaspersky Lab şi bazele de date cu reguli de detecţie a ameninţărilor (bazele de date AV) vor începe să fie asamblate şi semnate cu o semnătură digitală în Elveţia, înainte de a fi distribuite către dispozitivele clienţilor din toată lumea. Mutarea va face posibilă verificarea de către o organizaţie independentă a software-ului nou asamblat şi va arăta că modificările şi actualizările de soft primite de clienţi sunt în concordanţă cu codul sursă furnizat pentru audit.

Comentând mutarea proceselor şi deschiderea centrului pentru transparenţă, Eugene Kaspersky, CEO of Kaspersky Lab, a declarat: „Într-o industrie care se schimbă atât de rapid, cum este a noastră, trebuie să ne adaptăm la nevoile clienţilor şi ale partenerilor. Transparenţa este una dintre ele şi de aceea am decis să ne reproiectăm infrastructura şi să mutăm instrumentele de procesare a datelor în Elveţia. Credem că o astfel de acţiune va deveni o tendinţă globală în securitatea cibernetică, iar o politică a încrederii va fi o cerinţă de bază în domeniul nostru de activitate.”

Codul sursă al produselor Kaspersky Lab şi actualizările de soft vor fi disponibile pentru evaluarea de către stakeholder-i responsabili, într-un Centru pentru Transparenţă dedicat, care va fi şi el găzduit în Elveţia şi urmează să fie deschis în cursul acestui an.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult