Apropiată de România, auto-declarata republică Kosovo se confruntă de mai mult timp cu o criză de energie, înrăutățită de faptul că minerii de criptomonede au venit în număr foarte mare în regiune, atrași fiind de prețul foarte competitiv la electricitate.
La fel ca alte regiuni ale lumii cu putere de cumpărare redusă, republica Kosovo a fost „năpădită” de antreprenorii specializați în generarea de criptomonede, atrași de tarifele foarte la electricitate ținute în mod artificial la niveluri foarte scăzute, pentru a nu împovăra populația locală cu facturi de nesuportat.
În urmă cu trei ani, Kosovo a fost la sursa unei „anomalii” apărute în rețeaua europeană interconectată de distribuție a energiei electrice, cauzată de faptul că generatoarele suprasolicitate din regiune au pierdut sincronizarea cu restul rețelei de distribuție. Curentul electric este trimis în casele nostre sub forma curentului alternativ, unde direcţia fluxului de electricitate parcurge un traseu dute-vino de patru ori pe secundă. În Europa, frecvenţa acestor oscilații este de 50 exact de hertzi, orice abatere de la tempo-ul unanim acceptat cauzând dezechilibrul rețelei și posibile pene de curent generalizate. Încercând să gestioneze situația apărută și evita astfel colapsul general al rețelei, operatorii serviciilor de distribuție a energiei electrice din țările învecinate, printre care și România, nu a avut încotro decât să permită ajustarea frecvenței propriilor sisteme de generare a energiei electrice la valorile impuse de Serbia și Kosovo. Din fericire, consecințele resimțite în regiune au fost minore, fiind în principal limitate la dereglarea ceasurilor alimentate de la priză, concepute pentru a deriva viteza la care măsoară trecerea timpului din frecvența curentului alternativ.
Revenind la situația nou apărută, problema pare să fie cauzată nu atât de creșterile galopante ale tarifelor pentru gaze naturale (energia electrică generată de Kosovo este livrată în principal de centrale pe cărbune) ci de prețul per kw ținut în mod artificial la un nivel mult sub cel al tarifelor atinse pe piața liberă, în țările învecinate.
„Toate agențiile de aplicare a legii vor opri producerea acestei activități în cooperare cu alte instituții relevante care vor identifica locațiile în care există producție de criptomonede”, a declarat ministrul Economiei și Energiei, Artane Rizvanolli, într-un comunicat.
Măsurile anunțate pentru blocarea activităților legate de criptomonede vin după ce de luna trecută autoritățile din Kosovo au fost nevoite să recurgă la opriri prin rotație a furnizării energiei electrice, ca o măsură disperată de limitare a consumului.
În decembrie, Kosovo a declarat stare de urgență pentru 60 de zile, ceea ce va permite guvernului să aloce mai mulți bani importurilor de energie, să introducă mai multe întreruperi de curent și măsuri mai dure pentru protejarea activităților esențiale.
Vorbind sub protecția anonimatului, unul dintre minerii din regiune a declarat pentru Reuters că obținea un profit de aproximativ 2400 euro lunar din generarea