Precizând că noile reguli ar putea afecta în mod negativ anumite afaceri și organizații, Meta anunță interzicerea unor categorii de reclame care ating teme „sensibile” precum orientarea sexuală, religia și opțiunile politice, începând cu anul 2022.
Graham Mudd, vicepreședintele Meta Marketing pentru reclame, a declarat că schimbarea a fost făcută ca răspuns la preocupările experților în drepturi civile și ale factorilor de decizie cu privire la agenții de publicitate care abuzau de opțiunile de direcționare oferite de Facebook, prin deturnarea platformei de reclame în scopul propagandei și atacuri îndreptate împotriva anumitor categorii de persoane. Ultima dată când Facebook a luat astfel de măsuri a fost în anul 2018, compania înlăturând nu mai puțin de 5000 de opțiuni pentru direcționarea reclamelor, folosite la comiterea de auzuri.
Parte din efortul de cosmetizare a imaginii început odată schimbarea numelui în Meta, măsurile anunțate pentru divizia care generează aproape 98% din veniturile companiei vor avea cu siguranță un impact social pozitiv, dar ar putea reduce serios și câștigurile obținute.
Mudd a explicat că exemplele de subiecte sensibile includ cauze, organizații sau personalități publice legate de sănătate, rasă sau etnie, afiliere politică, religie și orientare sexuală. Exemplele specifice au inclus subiecte precum „Ziua de conștientizare a cancerului pulmonar”, „Cultura LBGT” și „Sărbătorile evreiești”, printre altele.
El a subliniat că opțiunile de direcționare afectate de schimbarea politicii companiei nu s-au bazat pe caracteristicile fizice sau atributele personale ale utilizatorilor. În schimb, au fost luate în considerare interacțiunile oamenilor cu conținutul produselor Meta, cum ar fi Facebook, Instagram și Messenger.
„Decizia de a elimina aceste opțiuni pentru direcționare detaliată nu a fost ușoară și știm că această schimbare poate avea un impact negativ asupra unor companii și organizații”, a spus Mudd . „Unii dintre partenerii noștri de publicitate și-au exprimat îngrijorarea că dispariția acestor le va reduce capacitatea de a genera schimbări societale pozitive, în timp ce alții înțeleg decizia de a le elimina.” Este vorba îndeosebi despre organizații nonprofit și de afaceri publice, care se bazează pe direcționarea anunțurilor pentru strângerea de fonduri.