Microsoft Docs – suită office cu înclinaţii sociale

Microsoft Docs – suită office cu înclinaţii sociale

Acum exact două săptămâni Microsoft anunţa serviciul Docs, o
versiune online a propriei suite office. Din păcate, cei care am fi
vrut să o testăm atunci a trebuit să ne punem pofta-n cui. Accesul
la Docs urma să se facă doar pe baza invitaţiilor, invitaţii date,
spun cei de la Microsoft, în ordinea înscrierii.

Nici acum Docs nu este accesibil publicului
larg
, ci doar celor care au primit invitaţie. Asta este
tactica de marketing acum, accesul la serviciile şi aplicaţiile
beta se dobândeşte pe baza invitaţiilor. Pentru a părea, probabil,
selective.

După două săptămâni de când a fost lansat oficial, Microsoft a
mărit numărul invitaţiilor trimise. Aşa că am intrat în posesia
unei astfel de invitaţii şi am putut testa noul serviciu.

Pentru Facebook şi nu numai

De când a fost anunţat oficial, cel mai intrigant aspect legat
de Microsoft Docs a fost integrarea cu Facebook. Cei de la
Microsoft au spus că serviciu Docs va putea fi accesat din Facebook
şi că documentele vor putea fi partajate cu prietenii din această
reţea socială.

Nu este nici un neadevăr în cele spuse de cei de la Microsoft.
Doar că nu este o aplicaţie de Facebook, aşa cum
ne aşteptam.

Suita office online Docs poate fi accesată pe două căi. Prima
este adresa oficială docs.com. A doua este în cadrul reţelei
sociale Facebook, la adresa facebook.com/docs. Chiar dacă intri în
Docs de pe Facebook, ulterior vei fi redirecţionat către
docs.com.

Singura legătură dintre Docs şi Facebook este partajarea
(sharing-ul) documentelor.

Primele click-uri

Interfaţa serviciului este simplă şi intuitivă. Are 4
secţiuni:

Home – ar fi putut foarte bine să lipsească, nu are nicio
funcţie concretă


Microsoft Docs

My Docs – documentele proprii


Microsoft Docs

Friend’s Docs – documentele partajate de prieteni (este vorba de
prietenii de pe Facebook)

Add a Doc – crearea unui document nou

Microsoft Docs

Această din urmă operaţiune, crearea unui document nou, oferă
patru posibilităţi: trei tipuri de documente (Word, Excel,
PowerPoint) şi upload-ul unui document salvat local. Evident,
pentru upload sunt acceptate doar cele trei tipuri de documente
menţionate. Din păcate, nu poţi face upload decât pentru un
singur document o dată
.


Microsoft Docs

Când dai click pe un document, acesta este deschis doar pentru
vizualizare. Pentru a edita trebuie să mai dai un click pe link-ul
Edit Document. Este posibilă şi deschiderea unu document cu
Microsoft Word.

Utilizarea aplicaţiilor

Toate cele trei aplicaţii, Word, Excel şi PowerPoint au doar
funcţiile de bază: formatarea textului şi inserarea de tabele sau
imagini. Interfaţa are la bază ribbon-ul cunoscut utilizatorilor
din Office 2007.

Este inclusă şi funcţia de corectare ortografică. Printre
limbile disponibile se află şi româna. Din păcate, dicţionarul
propriu-zis nu a fost implementat încă, aşa că nu se poate face
corectură şi pentru limba română.


Microsoft Docs

Excel-ul are şi el numai funcţiile elementare. Foarte puţine
elementare, de fapt. Pe de altă parte, este posibilă
introducerea formulelor
. Singura condiţie este să le ştii
pe din-afară, deoarece nu există mijloacele auxiliare de
introducere a formulelor ca în Excel-ul normal.


Microsoft Docs

În PowerPoint este penurie şi mai mare de facilităţi. Există
puţine opţiuni de formatare a textului şi chiar mai puţine funcţii
de gestionare şi aranjare a slide-urilor. Măcar exista
posibilitatea vizualizării în slideshow a prezentărilor create.


Microsoft Docs

Partajare şi colaborare


Microsoft Docs
În
dreapta fiecărei din cele trei aplicaţii există o coloană care
conţine opţiunile de partajare. De acolo poţi alege persoanele care
să aibă drepturi de vizualizare sau de editare a documentelor.

Tot acolo există şi o funcţie de chat pentru persoanele
care au acces la document
. Este însă destul de confuz
implementată, lăsând impresia că, de fapt, scriind ceva acolo
postezi pe Wall-ul de Facebook.

Când mai multe persoane editează în acelaşi timp un document, în
partea inferioară a aplicaţiei apare un indicator cu numele
respectivilor. Să nu te sperii dacă observi că, la un moment dat,
nişte necunoscuţi îţi vor deschide documentele. Se lucrează…

Cam astea ar fi de spus despre Docs, versiunea online a
Microsoft Office. Pentru mine unul, este o dezamăgire. De ani de
zile de când încearcă să lanseze o suită office online, Microsoft
nu a reuşit să vină nici până acum cu un produs mai complet.

Nu doar că nu se poate compara nici 1% cu Microsoft Office. Dar
în stadiul actual nu are şanse nici în faţă lui Google
Docs
. Este un mare mister lentoarea cu care Microsoft se
mişcă în anul 2010 pe online.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News