Gmail este cel mai mare şi mai popular serviciu de email în acest moment, însă Google nu ia întotdeauna cele mai bune decizi, iar unele persoane caută alternative. Microsoft nu a uitat că Outlook.com a fost până acum doi ani liderul acestui segment de piaţă şi încearcă din greu să recupereze avantajul pierdut, compania anunţând ieri o serie de schimbări importante de natură să atragă noi utilizatori.
La începutul acestei luni, Microsoft a anunţat că serviciul Outlook.com se bucură de o popularitate tot mai mare, acesta atingând cifra de 400 de milioane de utilizatori activi, dintre care 125 de milioane îl accesează de pe terminalele mobile. Outlook.com, fostul Hotmail, a fost până în vara anului 2012 cel mai mare serviciu de email, însă între timp a fost întrecut de Gmail, care a depăşit cifra 500 de milioane de utilizatori.
Microsoft încearcă însă să atragă noi utilizatori şi a anunţat o serie de modificări de natură să facă din Outlook.com un serviciu şi mai bun.
Cea mai interesantă schimbare este apariţia filtrelor avansate, care vor permite crearea unor reguli complexe pentru sortarea mesajelor. Conform anunţului publicat ieri, Advanced Rules va permite crearea unor reguli cu condiţii şi acţiuni multiple, compania exemplificând această nouă opţiune cu o regulă care permite marcarea automată a mesajelor necitite mai vechi de trei zile care au fost trimise de una din persoanele aflate în lista de contacte.
Modul de lucru a fost simplificat prin introducerea opţiunii In-line Reply, care permite utilizatorului să răspunsă la un mesaj fără a deschide un nou panou pentru vizualizare, şi un buton Undo, care permite corectarea ultimei acţiuni făcute, indiferent dacă este vorba de ştergerea, marcarea sau mutarea unui mesaj.
În final, modulul de mesagerie a primit o interfaţă nouă care permite comutarea rapidă între reţelele asociate (Facebook, Skype şi Messenger), filtrarea contactelor în funcţie de reţea sau mesajul de stare şi accesarea mai rapidă a conversaţiilor.
Schimbările din Outlook.com au început să fie aplicate începând de ieri, însă compania afirmă că vor trece mai multe săptămâni până când acestea vor fi activate pentru toate conturile de utilizator.