Microsoft, în negocieri cu AMD privind o posibilă preluare a companiei?

14.09.2015
Microsoft, în negocieri cu AMD privind o posibilă preluare a companiei?

Potrivit unor zvonuri lansate de surse cu legături în industrie, Microsoft ar putea cumpăra producătorul de microprocesoare Advanced Micro Devices. În calitate de principal furnizor de chipseturi pentru linia de console Xbox One şi media playere Zune, AMD ar putea reprezenta o investiţie strategică pentru Microsoft, valoarea tranzacţiei putând fi amortizată relativ repede prin eliminarea costurilor legate de achiziţionarea de chipseturi pentru platforma Xbox One. Totodată, portofoliul companiei ar urma să consolideze poziţia Microsoft ca şi proiectant/producător de microprocesoare.

Chiar dacă detaliile negocierilor purtate nu sunt cunoscute, posibilitatea unei achiziţii este întărită de poziţia avantajoasă în care se află Microsoft, raportat la situaţia dificilă în care se găseşte AMD. Cu o valoare de piaţă de 1.81 miliarde dolari, reprezentând doar o treime din suma plătită în anul 2006 pentru ATI Technologies, Advanced Micro Devices ar fi o achiziţie uşor de suportat pentru Microsoft, o companie cu 95.3 miliarde dolari fonduri de rezervă în bănci.

Microsoft, în negocieri cu AMD privind o posibilă preluare a companiei?

Privită ca investiţie strategică pentru Microsoft, achiziţia AMD ar scuti Microsoft de cei aproximativ 100 dolari plătiţi companiei pentru fiecare procesor folosit în echiparea consolelor Xbox One. Potrivit analiştilor, vânzările totale de console Xbox One au ajuns la 12.6 milioane unităţi, ceea ce înseamnă că Microsoft a plătit deja către AMD aproximativ 1.26 miliarde dolari, reprezentând contravaloarea procesoarelor livrate pentru console Xbox. Presupunând că volumul livrărilor se menţine, achiziţia AMD ar aduce pentru Microsoft economii de până la 1 miliard de dolari anual, amortizând investiţia făcută într-un timp relativ scurt.

Pe termen lung, dezvoltarea de noi chipseturi pentru smarphone şi tablete ar putea asigura un important avantaj competitiv pentru Microsoft. Totuşi, trebuie spus că Microsoft nu are nevoie de întreg portofoliul AMD, subiectele de interes fiind divizia de procesoare SoC pentru console Xbox, folosite în echiparea gamei de telefoane Lumia şi tablete Surface. Separată deja în divizia Radeon Technology Group, gama de plăci video Radeon ar putea să nu fie subiectul tranzacţiei, la fel şi portofoliul de procesoare şi tehnologii pentru sisteme de tip server. Însă gradul mare de interconectare între tehnologiile dezvoltate iniţial pentru sisteme server şi ajunse în echiparea procesoarelor AMD APU (folosite pentru consola Xbox One) ar putea face imposibilă vânzarea companiei ˝pe bucăţi”.

O eventuală trecere a companiei AMD în portofoliul Microsoft ar putea pune în dificultate şi rivalul Sony, a cărui consolă Play Station 4 foloseşte tot procesoare AMD. Pus în faţa faptului împlinit, Sony ar avea de ales între a plăti o sumă de bani către Microsoft pentru fiecare consolă PS4 vândută şi un salt timpuriu la o platformă nouă, motorizată de un chipset produs de Intel, NVIDIA, ARM sau Imagination Technologies.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult