Soluţiile hardware şi software de realitate virtuală destinate utilizatorilor obişnuiţi nu sunt o noutate, în ultimii douăzeci de ani înregistrându-se câteva campanii de promovare care nu s-au bucurat însă de succes. Ideea implementării acestor tehnologii într-un browser are cam aceeaşi vârstă, standardul VRML făcându-şi debutul în 1994 fără a avea însă un impact vizibil, însă Mozilla Foundation şi Google cred că de data aceasta vor reuşi şi au anunţat că au început să testeze WebVR în cadrul produselor Firefox, respectiv Chrome.
Primul anunţ a fost făcut de către Mozilla Foundation la sfârşitul lunii trecute, iar Google a anunţat acum câteva zile că şi codul Chromium a primit primele module software capabile să pună în valoarea produsele hardware precum Oculus Rift sau Leap Motion. Conform declaraţiilor făcute de Brandon Jones, inginerul Google implicat în dezvoltarea Project Tango şi a suportului WebGL din Chrome, cele două companii testează tehnologii similare. Acest lucru este îmbucurător deoarece WebVR nu este încă un standard, iar colaborarea încă din etapa aceasta incipientă este importantă pentru viabilitatea proiectelor.
Conform declaraţiei făcute de Vladimir Vukićević, inginerul software Mozilla, elementele critice pentru introducerea suportului pentru echipamentele de realitate virtuală sunt utilizarea elementelor HTML5 Canvas (2D sau 3D), afişarea filmelor 3D fără procesare intermediară, fructificarea transformărilor 3D pentru codul CSS din HTML5 şi mixarea conţinutului 3D WebGL cu cel 2D de tip HTML.
Mozilla experimentează deja cu prima tehnologie menţionată, adăugând şi rutine software pentru procesarea datelor oferite de senzorii şi sistemele de control din echipamentele hardware de realitate virtuală. Google a anunţat că planurile sale coincid cu cele ale rivalului său, însă există şi o serie de mici diferenţe. Pagina inginerului Google include şi două teste, unul dintre ele fiind o versiune Web pentru motorul grafic din jocul Quake 3.
Suportul preliminar pentru testare a fost implementat în codul Firefox 33 Alpha şi într-o versiune experimentală separată a browser-ului Chrome. Acestea nu vor ajunge în codul final prea repede deoarece, în acest moment, WebVR nici măcar nu are un set de specificaţii bine definit.