Noile routere ASUS vor avea VPN integrat. Ce companie va oferi serviciul?

Noile routere ASUS vor avea VPN integrat. Ce companie va oferi serviciul?
Foto: ROG Global/YouTube

Noile routere ASUS vor avea VPN integrat. ASUS a încheiat un parteneriat cu NordVPN pentru a integra acest serviciu popular de VPN în dispozitivele de rețea.

Noile routere ASUS vor avea VPN integrat de la NordVPN. Această colaborare va face ca routerele ASUS să fie printre primele de pe piață cu funcționalitate NordVPN încorporată, menită să îmbunătățească securitatea cibernetică și confidențialitatea utilizatorilor.

Cu un VPN încorporat la punctul de acces, utilizatorii nu vor mai trebui să instaleze VPN-uri pe fiecare dispozitiv în parte. Integrarea în router oferă, de asemenea, protecție pentru dispozitivele care nu sunt compatibile cu software-ul VPN.

Noile routere ASUS vor avea VPN integrat. Care sunt acestea?

Modelele ASUS RT-AX57 Go, cu conectivitate tri-mod, și GT-AX11000 Pro, conceput pentru gameri, sunt primele routere care vin cu funcționalitate NordVPN integrată, ce poate fi configurată prin pagina de self-service.

„Dorim să ne sporim contribuția la construirea unui internet mai bun, permițându-le clienților noștri să configureze cu ușurință servicii VPN pe routerele lor pentru a proteja întreaga rețea”, a declarat Vykintas Maknickas, Șeful Strategiei de Produs la NordVPN.

„Suntem încântați să colaborăm cu NordVPN pentru a integra serviciul de VPN în produsele noastre de rețea. Diversele opțiuni de configurare VPN din cadrul dispozitivului oferă o implementare flexibilă a NordVPN, creând o experiență de explorare a internetului privată, sigură și rapidă”, a adăugat Tenlong Deng, Vicepreședinte Corporativ ASUS, Director General al Unității de Afaceri Dispozitive de Rețea și Wireless.

Costul lunar al unui abonament NordVPN variază în funcție de tipul de abonament ales, dar pentru angajamentele mai lungi de un an și doi ani, compania promite economii semnificative.

Deși gama actuală include doar două routere compatibile cu NordVPN, companiile s-au angajat să extindă gama pentru a suporta mai multe modele în viitor, scrie TechRadar.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ştefan Trepăduș este blogger din 2009, abordând subiecte legate de cultură și de tehnologie. După un an petrecut într-o agenție de social media și doi ani în presa locală, el s-a reîntâlnit cu domeniile mai dragi inimii lui, știința și tehnologia, în cadrul grupului Gândul Media Network. citește mai mult