Opțiunea Sign in with Google devine mai simplu de folosit, fără parolă și alte complicații

04.08.2021
Opțiunea Sign in with Google devine mai simplu de folosit, fără parolă și alte complicații

Google oferă de mult timp opțiunea Sign in with Google pentru logare pe site-urile vizitate, folosind contul de Google deja autentificat pe telefon sau versiunea de Chrome, însă procesul de login nu a fost chiat atât de simplu, cum este acum.

Principalul beneficiu este că în loc sa-ți creezi de la zero un cont de utilizator pe site-ul care te interesează, te poți loga direct folosind identitatea contului tău Google. Doar că procesul nu era chiar atât de direct pe cât ți-ai fi dorit, folosirea acestei opțiuni redirecționându-te mai întâi într-o fereastră de dialog unde selectezi contul tău Google și, eventual, reintroduci parola acestuia. La final confirmarea identității dura secunde bune și nu era cu nimic mai comodă decât autentificarea folosind un cont de utilizator creat chiar pe site-ul respectiv.

Sub noua formulă, folosirea butonului signin declanșează un mesaj de tip slide-down , de unde poți selecta fie unul dintre conturile Google deja autentificate pe dispozitivul respectiv, sau conectarea folosind alt cont Google. În prima variantă, selectarea contului Google folosit deja în sesiunea curentă de navigare nu este urmată de reintroducerea parolei. Alternativ, ești redirecționat într-o pagină separată pentru confirmarea datelor de login.

Chiar dacă procesul nu este cu un singur click în orice situație, noua versiune a funcției Sign in with Google este cu siguranță mai ușor de folosit. Totodată, Google dă asigurări că noile componente API sunt ușor de integrat și pentru administratorii site-urilor, oferind beneficii reale în ce privește ușurința în utilizare, cât și protecția împotriva atacurilor click-jacking, pentru deturnarea procesului de login și sustragerea datelor de autentificare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult