Bucureștenii știu deja că pot opri la parcările publice și plăti taxa de folosire prin simpla scanare a unui cod QR. Rapid și simplu, dar nu fără pericole ascunse.
Noua schemă de înșelătorie se practică deja în Statele Unite și este simplu de pus în practică. Practic, tot ce trebuie să facă un infractor oportunist este să lipească propriul cod QR peste cel afișat deja în panourile cu instrucțiuni pentru achitarea tarifului de parcare.
Așteptând să fie direcționați către o interfață web unde trebuie să plătească o mică sumă de bani, cei mai mulți realizează prea târziu că au căzut victimă unei înșelătorii. Profitând de neatenția victimelor, autorii acestui tip de fraudă pot să deducă orice sumă doresc de pe cardul de credit, mai mare sau mai mică, în funcție de durata de timp anticipată pentru operațiunea de fraudare.
Realizând că problema deturnării codurilor QR tinde să devină foarte răspândită, administratorii de parcări din SUA au început deja să renunțe la această modalitate de plată, îndemnând utilizatorii să achite tariful de parcare prin alte mijloace. Cea mai sigură metodă pare să fie utilizarea unei aplicații de mobil oficială, procurată dintr-un magazin de aplicații recunoscut și configurată pentru a permite plăți rapide fără a introduce de fiecare dată datele cardului de credit.
O altă modalitate de fraudare la fel de eficientă este acoperirea numerelor de telefon pentru plata prin SMS, folosind autocolante care conțin alte numere cu suprataxă.
Deocamdată, pe teritoriul României nu au fost raportate cazuri de înșelătorie la achitarea tarifului de parcare, prin metodele prezentate mai sus.