Platforma Twitch, compromisă de hackeri. Cât câștigă marile vedete

07.10.2021
Platforma Twitch, compromisă de hackeri. Cât câștigă marile vedete
Foto: Profimedia Images

Serviciul de streaming de jocuri video Twitch a fost victima unui atac informatic de proporții. Hackerii susțin că au obținut tot codul sursă al serviciului, dar și o serie de informații confidențiale, precum sumele care le sunt plătite unor vedete populare de platformă.

Compania, deținută de Amazon, a confirmat faptul că atacul a avut loc. Din informațiile publicate de hackeri am aflat și că Amazon Game Studios pregătește sau pregătea un competitor pentru serviciul de distribuție de jocuri Steam, numit Vapor.

Până acum atacatorii au publicat 126 GB de date. Ei susțin că aceasta a fost prima parte. Urmează, astfel, cel puțin încă una.

În primul pachet nu au fost incluse parole, adrese sau e-mailuri, potrivit The Verge. Twitch a anunțat că analizează incidentul pentru a vedea clar ce s-a întâmplat și ce date au fost accesate. Utilizatorii sunt sfătuiți să își schimbe parolele de la conturi și să activeze autentificarea în doi pași.

Ce sume le plătește Twitch celor mai populari streameri

Din datele publicate de hackeri am aflat și sumele pe care le primesc de la Twitch unii dintre cei mai populari streameri. Canadianul Félix „xQcOW” Lengyel a primit 8,4 milioane de dolari din 2019 și până astăzi. Acesta a încasat 750.000 de dolari doar luna trecută.

Un alt canadian, de origine română, Octavian „nl_kripp” Moroșan, a primit de la Twitch 43.077 de dolari luna trecută.

Controversata „Amouranth” (pe numele real Kaitlyn Michelle Siragusa) a încasat, în septembrie 2021, aproape 93.000 de dolari, iar „shroud” (Michael Grzesiek) a primit 96.300 de dolari. Găsiți tabelele cu plățile făcute către alte staruri aici.

Atacul informatic va fi consemnat ca unul dintre cele mai mari din istorie. În fiecare moment pe Twitch sunt 2,5 milioane de oameni care urmăresc conținut.

Compania a fost cumpărată de Amazon în 2014 cu aproape 1 miliard de dolari.

CITEȘTE ȘI:

O vedetă de pe Twitch a fost suspendată după un accident vestimentar – VIDEO

Valve a anunțat Steam Deck, răspunsul său întârziat la Nintendo Switch

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult