Google optimizează de ceva timp modul de instalarea a aplicațiilor descărcate din Play Store, prima inovație ținând de compresia folosită, cu unele efecte adverse asupra timpului de instalare. Însă asta nu înseamnă că instalarea de aplicații din Play Store este o experiență neplăcută pentru toată lumea.
Încercând să găsească un echilibru, Google încearcă acum să scurteze timpii de instalare livrând mai întâi doar acele porțiuni din aplicație despre care statisticile spun că au cele mai mari șanse să fie accesate în primă instanță. Ideea este ca restul aplicației să fie instalată în timp ce o folosești deja, fără ca tu să resimți vreo întârziere neplăcută.
Pentru Google, secretul pare să fie implementarea unei noi generații de tehnologii Machine Learning astfel încât nevoia pentru colectare a cât mai multor date despre utilizatori să nu interfereze cu legile existente pentru protejarea confidențialității datelor. Un alt scop pentru colectarea cât mai multor date despre utilizatori pare să fie serviciul Google Assistant, a cărui funcționalitate bazată pe detectarea de cuvinte cheie și o cunoaștere amplă a nevoilor publicului țintă se lovește tocmai de cerințele stricte pentru evitarea colectării abuzive de informații despre publicul-țintă.
Dezvăluită luna trecută, noua funcție App Install Optimization vine ca o completare pentru capabilitățile existente deja în Google Play Store. Planul este de a observa la modul general comportamentul utilizatorilor, după ce instalează o aplicație anume. Mai târziu, kit-ul de instalare APK pentru instalarea inițială a aplicației este modificat astfel încât să conțină doar acea parte de funcționalitate pe care cei mai mulți utilizatori o accesează inițial, urmând ca restul aplicației să fie instalată în fundal.
Potrivit investigațiilor făcute de entuziaști ai forumului XDA Developers, sistemul App Install Optimization a fost deja activat la stadiu experimental pentru o parte dintre utilizatorii de Android, prezența acestei facilități fiind semnalată cu un mesaj de notificare, informând despre posibilitatea dezactivării acesteia, activată în mod implicit.