Parte din cel de-al şaptelea raport anual în care sunt arătate preferinţele vizitatorilor în materie de conţinut pornografic, PornHub publică topul celor mai populare versiuni de Android în 2019, realizat pe baza vizitelor PornHub din ultimele 12 luni.
Potrivit statisticilor oficiale, fanii PornHub sunt preponderent deţinători de telefoane cu Android de generaţie recentă, 48% dintre dispozitive rulând versiunea Android 9 Pie. În schimb, Android 10, cea mai nouă versiune de Android, a fost detectată pe numai 2% dintre dispozitivele folosite.
Locul doi in clasament revine dispozitivelor bazate pe Android 8 Oreo, aceasta reprezentând 23% din toate dispozitivele Android care au vizitat Pornhub anul acesta, faţă de 41.28% anul trecut. Android 7 Nougat, scade de la o cotă de 24.66% în 2018 la 12% în 2019.
Interesant de urmărit este că statisticile din 2018 reflectă o rată de adopţie uşor mai bună a celei mai populare versiuni de Android decât 2019 – 48% vs 41.2%, în timp ce pentru cea mai nouă versiune de Android trendul este în scădere – 2% vs 2.78%. Statisticile Pornhub ar putea să nu fie însă reprezentative pentru întregul ecosistem Android, dar sugerează că producătorii OEM au fost chiar mai lenţi decât de obicei în a aduce cea mai recentă versiune de Android.
Pornhub confirmă şi că traficul generat din India înregistrat o scădere în 2019, autorităţile locale instituind cenzura împotriva site-urilor pentru adulţi. Aşadar, este posibil ca topul versiunilor Android să fi fost influenţat de excluderea unei categorii de utilizatori.
Statisticile Pornhub arată că utilizatorii Android Lollipop (5%), Kitkat (1%) şi Jelly Bean (1%) sunt în continuare prezenţi, ba chiar utilizatorii Lollipop sunt de două ori mai numeroşi decât cei aversiunii Android 10 (2%).
De asemenea, PornHub a publicat şi un top al versiunilor iOS, în care 71% dintre vizitatorii PornHub folosesc deja iOS 13 (cea mai recentă versiune). În statistici mai intră şi iOS 12 (24%), iOS 11 (3%), iOS 10 (1%) şi iOS9 (1%).