Probleme în „paradis”? Prostituatele din Rusia solicită plata serviciilor sexuale în criptomonede

21.03.2022
Probleme în „paradis”? Prostituatele din Rusia solicită plata serviciilor sexuale în criptomonede

Devalorizarea rublei lovește dur și piața serviciilor sexuale din Rusia, cea mai veche profesie din lume găsind refugiu în tehnologia blockchain, chiar cu riscul de a-i pune în mare dificultate pe clienții obișnuiți, mai puțin la curent subiectul criptomonede.

La fel ca industria de armament, cea mai veche profesie din lume nu va duce niciodată lipsă de clienți, singura variabilă ținând de circumstanțele în care respectivele servicii sunt oferite. Orice s-ar întâmpla cu economia Rusiei, cel puțin patru categorii de cetățeni vor continua să prospere, cei angajați la serviciile de pompe funebre, cei care lucrează la stat, cei angajați la fabricile de băuturi spirtoase și angajați în „industria” serviciilor sexuale.

Deja, „prejudiciată” cu statutul de afacere subterană, industria serviciilor sexuale din Rusia trebuie acum să navigheze nu doar hățișul de „relații” cu diverși reprezentanți ai instituțiilor statului, aspect esențial pentru desfășurarea activităților de zi cu zi, ci și problema tarifelor percepute într-o monedă care se depreciază de la o zi la alta.

Adăugând la problemele ridicate de dispariția Instagram, ca și carte de vizită și mijloc de consolidare a bazei de clienți, înlocuitorul aprobat de Kremlin, Rossgram, pare să arunce și mai mult în depresie vedetele rămase fără o platformă de promovare independentă, venind ca o confirmare cum că adevăratul Instagram nu se întoarce prea curând.

Recent, prețurile pentru serviciile intime au șocat chiar și clienții obișnuiți. O întâlnire cu o „lucrătoare” autohtonă poate veni acum chiar și cu tarife 40 de mii de ruble pe oră, mult peste posibilitățile clienților obișnuiți. Potrivit explicațiilor oferite în presa locală, acest lucru se datorează faptului că, împreună cu mărcile occidentale, clienții străini pentru astfel de servicii au părăsit deja Rusia, iar „modele” i-au urmat în scurt timp, sau au crescut tarifele. Deoarece cererea nu a dispărut, opțiunile rămase vin acum cu costuri mult umflate.

„Lumea este acum atât de agitată încât este mai sigur să-ți păstrezi banii câștigați cu greu într-un portofel cripto!” – spune prostituata intervievată.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult