Qualcomm va încerca din nou să oprească vânzarea şi producerea de telefoane iPhone în China

16.10.2017
Qualcomm va încerca din nou să oprească vânzarea şi producerea de telefoane iPhone în China

Vizat de Apple cu un proces antitrust încă din anul 2017, Qualcomm ripostează declanşând propria acţiune în tribunal, intenţia fiind obţinerea unui ordin de interdicţie pentru vânzarea şi producerea telefoanelor iPhone în China.

Dacă partea de vânzare nu are prea mare importanţă, livrările iPhone pe continentul asiatic fiind oricum nesemnificative, blocarea activitatea de producţie din China ar reprezenta o grea lovitură pentru compania americană. Potrivit acuzaţiilor aduse de Qualcomm, Apple ar fi folosit tehnologii brevetate ale companiei pentru fabricarea de telefoane iPhone, fără a plăti taxe de licenţiere.

Sunt citate în mod special trei brevete pe care Apple le-ar fi încălcat, vizând aspecte ale tehnologiei Force Touch inclusă pe toate modelele iPhone începând cu 6S (exceptând seria iPhone SE).

Procesul deschis la un tribunal din Beijing intră în atenţia publicului la doar câteva zile după ce compania a primit o amendă de 773 miliarde dolari din partea agenţiei Taiwan Fair Trade Commission, pentru practici anticoncurenţiale care încalcă legile taiwaneze. În mare nevoie de bani, Qualcomm şi-ar putea ameliora bilanţul veniturilor negociind o înţelegere convenabilă cu Apple, cea din urmă riscând pierderi majore în cazul blocării activităţii de producţie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult