RCS&RDS a prezenta noua ofertă de abonamente pentru servicii de telefonie mobilă, ce includ minute naţionale pentru apeluri către alte reţele, trafic de date şi convorbiri nelimitate în reţeaua proprie (fixa şi mobilă). Principala atracţie este dată de tarifele extrem de competitive, cu pornire de la numai 2 euro, pentru care primim atât minute naţionale incluse dar şi trafic de date.
Noua ofertă de abonamente Digi Optim este împărţită în 5 planuri tarifare, cu preţuri ce nu depăşesc 10 euro lunar. Cel mai ieftin dintre acestea, abonamentul Digi Optim 2 cu preţ de 2 euro pe lună include 200 minute naţionale şi internaţionale, apeluri nelimitate în reţeaua Digi fixă şi mobilă, respectiv 0.5GB trafic de date inclus. Viteza de acces a serviciilor de date este de 3,6Mbps, 7,2Mbps, 14,4 Mbps sau 21,6 Mbps, determinată de capabilităţile telefonului mobil şi dezvoltarea reţelei 3G Digi Mobil în zona de conectare. Epuizarea traficului de date inclus în abonament nu atrage costuri suplimentare pentru utilizatori, ci doar limitarea vitezei de download la 128 Kbps, respectiv 64 kbps upload.
Totuşi, abonamentele încheiate pe o perioadă de 12 sau 24 luni nu sunt complet lipsite de portiţe care permit taxarea suplimentară a utilizatorilor. Spre exemplu, oferta nu include şi SMS-uri naţionale, mesajele trimise fiind taxate la un tarif standard de 3.7 eurocenţi per mesaj.
În schimb, după epuizarea minutelor de convorbiri incluse în abonament tariful este de numai 1.24 eurocenţi /minut, suficient cât să nu riscăm încărcarea accidentală a facturii cu sume astronomite. Spre comparaţie, cei mai mari trei operatorii de telefonie mobilă din ţara noastră practică tarife de 15-20 eurocenţi/minut în astfel de cazuri.
RCS&RDS număra la jumătatea anului trecut 2.4 milioane abonamente la serviciul de cablu TV şi numai 1.1 milioane clienţi la cele pentru telefonie mobilă,fiind cel mai mic jucător de pe piaţă după Orange, Vodafone şi Cosmote.