Rusia amenință să blocheze Twitter, Facebook și YouTube, acuzând discriminare la adresa canalelor locale de știri

27.11.2020
Rusia amenință să blocheze Twitter, Facebook și YouTube, acuzând discriminare la adresa canalelor locale de știri
foto: Reuters

Twitter, Facebook, YouTube ar putea deveni o amintire în Rusia, dacă guvernul pune în aplicare planul de a interzice platformele social media care ”discriminează” împotriva site-urilor locale de știri.

Etichetate pe platformele de socializare occidentale drept site-uri de propagandă și dezinformare, site-uri aflate ferm sub controlul puterii de la Kremlin, precum Russia Today, RIA Novosti și Crimea 24 reprezintă surse de informare legitime în țara lui Vladimir Putin.

Chiar cu riscul de a deveni și mai nepopular în fața propriului popor, Guvernul Rus lucrează la un proiect de lege care prevede blocarea site-urilor de socializare străine pe teritoriul Rusiei, gestul fiind intenționat ca o ripostă pentru ”discriminarea” practicată la adresa site-urilor mai sus menționate.

Internetul din Rusia, cenzurat după modelul Chinei

„Canale mass-media precum Russia Today, RIA Novosti, Crimeea 24. au fost cenzurate. În total, au fost înregistrate aproximativ 20 de acte de discriminare”, au spus parlamentarii ruși.

Actele de discriminare acuzate în proiectului de lege se referă la regulile introduse de Twitter și  Facebook începând de anul acesta, respectiv de YouTube în 2018. Acestea prevăd etichetarea paginilor de profil folosite de canalele media sus menționate, semnalând afilierea cu o putere străină (state-affiliated). Totodată, vizibilitatea postărilor distribuite este redusă prin excluderea totală din algoritmii responsabil cu selectarea de recomandări pentru afișare în feed-ul utilizatorilor.

Parlamentarii ruși consideră aceste reguli „restricții nerezonabile” care „discriminează materialele din mass-media rusă” și le descriu ca „încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului și ale libertăților cetățenilor ruși”.

Noul proiect de lege intenționează să ofere Procuraturii Generale Ruse și Ministerului de Externe puterea de a interzice site-urile care aplică aceste restricții pe site-urile de știri rusești. Odată ce decizia va fi luată, blocarea platformelor de socializare va fi instituită pe întreg teritoriul Rusiei folosind Roskomnadzor, un organism creat după modelul Chinei și responsabil cu controlul, cenzura și supravegherea în domeniul mass-media, inclusiv mass-media electronică și comunicații în masă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult