Primul referendum pentru interzicerea serviciilor de închiriat trotinete electrice s-a încheiat cu un rezultat predictibil, parizienii votând masiv pentru interzicerea mijloacelor de transport care au trimis nenumărați pietoni direct la spital.
Interesant este că tocmai Parisul a fost prima mare metropolă europeană care a permis introducerea serviciilor bazate pe închirierea „la liber” a trotinetelor electrice. Concret, oricine întrunește vârsta minimă (ex. 12-14 ani) poate folosi o aplicație smartphone pentru a activarea unei trotinete electrice găsită într-o locație de special amenajată (sau oriunde pe marginea drumului), fără a trebui să demonstreze cunoștințe despre regulile de circulație, sau măcar minime cunoștințe despre operarea acestor mijloace de transport. Iar cum trotinetele electrice oferite spre închiriat puteau atinge cu ușurință viteze de 25km/h, serviciul a fost rapid deturnat pentru folosirea în scop de distracție, utilizatorii neexperimentați cazând nenumărate accidente cu urmări dintre cele mai grave.
Direct vizați, principalii jucători, Dott, Lime și Tier au susținut într-o declarație comună că prezența scăzută la vot a distorsionat rezultatele referendumului. Doar 103.084 de persoane s-au prezentat la vot, reprezentând doar 7,5% dintre cetățenii cu drept de vot din Paris. Altfel spus, doar nemulțumiții cei mai vocali au votat la referendum, însă rezultatul va afecta întreaga populație a capitalei franceze, Administratorii serviciilor de închirieri trotinete electrice au dat vina pe reguli restrictive, un număr limitat de secții de votare (și, prin urmare, cozi lungi care descurajează tinerii alegători) și lipsa opțiunii pentru vot electronic, care ar fi înclinat balanța puternic „către grupurile de vârstă mai înaintate, ceea ce a mărit decalajul dintre pro și contra”.
Deși rezultatul referendumului nu produce obligatoriu rezultate, faptul că locuitorii Parisului au votat 89% împotriva păstrării scuterelor electrice de închiriat ar trebui să încline balanța unei decizii pentru primarul Anne Hidalgo. Într-o eventuală decizie împotrivă, cele trei companii care așteaptă reînnoirea licenței de activitate vor trebui să-și retragă din oraș flotele de aproximativ 15.000 de trotinete electrice, până la 1 septembrie. Probabil că direcția dată de autoritățile pariziene va avea o influență decisivă și asupra altor măsuri similare, în prezent cântărite de alte capitatele europene.
Cert este că, într-o eventuală interzicere a serviciilor de închiriat trotinete electrice, utilizatorii ce care dețin astfel de echipamente în proprietate nu vor fi afectați, deși, anumite reguli vizând limitarea vitezei s-ar putea aplica în continuare.