„Sextortion” în România: Un bărbat este acuzat de pedofilie după ce a şantajat pe Facebook o minoră de 14 ani

„Sextortion” în România: Un bărbat este acuzat de pedofilie după ce a şantajat pe Facebook o minoră de 14 ani
Poliţişti din Vâlcea şi Suceava au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat în vârstă de 28 de ani din judeţul Suceava. Tânărul este suspectat de pedofilie, după ce ar fi abordat pe Facebook o minoră în vârstă de 14 ani din Vâlcea. Potrivit anchetatorilor, suspectul a determinat-o pe adolescentă să se filmeze în ipostaze cu un caracter sexual explicit şi apoi să-i trimită materialele rezultate, promiţându-i în schimb diferite sume de bani, transmite Ziarul de Vâlcea.
 
Ulterior, pentru a obţine noi materiale pornografice, bărbatul ar fi şantajat-o pe minoră cu publicarea filmărilor trimise. Această practică este cunoscută sub numele de „sextortion”. 
 
Mai mult, în luna aprilie a acestui an, bărbatul ar fi publicat pe Facebook o înregistrare video cu caracter sexual explicit, în care apărea minora în cauză.
 
 
În urma percheziţiei efectuate, poliţiştii au ridicat, de suspectul din Suceava şi un cunoscut al acestuia din Horezu, un laptop, şase hard-disk-uri, opt telefoane mobile, două stick-uri de memorie, două carduri de memorie şi 200 de CD-uri şi DVD-uri.
 
Citeşte şi: „Sextortion”, un fenomen care ia amploare pe reţelele de socializare online
 
„Sextortion” este un fenomen care ia amploare la nivel mondial. Poliţiştii din Marea Britanie şi SUA susţin că s-au înmulţit cazurile în care persoane cad victime infractorilor care le conving, prin intermediul reţelelor de socializare precum Facebook, Tinder sau Match.com, să se dezbrace în faţa camerelor web sau să le trimită imagini nud, apoi le şantajează.
 
Infractorii folosesc conturi false şi iau legătura cu persoane care nu bănuiesc nimic. După ce le câştigă încrederea şi pun mâna pe materiale compromiţătoare, precum imagini nud sau clipuri video explicite cu victimele, infractorii le cer bani pentru a nu face materialele publice sau pentru a nu le trimite familiei şi prietenilor. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult