Skinează-ţi Gmail-ul în doi timpi şi trei mişcări

Skinează-ţi Gmail-ul în doi timpi şi trei mişcări
Greasemonkey şi BG2

Greasemonkey

Greasemonkey este o extensie chiar mai populară decât Stylish care poate fi instalată de aici sau de aici. Ca la instalarea oricărei extensii de Firefox va trebui să restartezi browser-ul înainte să foloseşti extensia.

Scripturile pentru Greasemonkey le găseşti aici, iar cele speciale pentru Gmail le vei localiza tot prin căutare (după gmail sau gmail skin eventual). Instalarea unui script se face prin apăsarea butonului Install this script din dreapta paginilor cu script-uri.

Better Gmail 2

Problema script-urilor de Greasemonkey este că multe nu mai funcţionează de când Google a făcut update sistemului care stă la baza Gmail. Asta din cauza faptului că autorii lor nu le-au actualizat. De aceea, o bună alternativă la Greasemonkey este extensia Better Gmail 2 care poate fi instalată de aici.

Better Gmail 2

Aceasta este de fapt o colecţie de mai multe script-uri pentru Greasemonkey (actualizate) care poate fi foarte simplu configurată. După instalarea extensiei şi restartarea browser-ului vei avea o nouă intrare în meniul Tools din Firefox: Better Gmail 2. De aici poţi bifa sau debifa diverse opţiuni precum colorarea diferită a mesajelor, afişarea simbolurilor în funcţie de ataşamente în dreptul mail-urilor, ascunderea anumitor elemente ale interfeţei sau aplicarea unora din cele două skin-uri incluse. După fiecare modificare este necesar refresh-ul paginii de Gmail.

Better Gmail 2

Script-urile de Greasemonkey şi Stylish nu se rezumă doar la Gmail. Există script-uri care modifică multe alte site-uri şi prin care poţi descoperi diverse alte funcţii sau feţe ale site-urilor pe care le vizitezi în mod frecvent.

Este adevărat însă că de la aceste tipuri de extensii se naşte o discuţie de principiu, dacă este corect faţă de creatorii site-urilor ca produsul lor să fie alterat în acest mod. Google, de exemplu, nu se supără. Chiar include pagini înhelp-ul lor prin care explică creatorilor de script-uri cum pot să evite diverse probleme de compatibilitate.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News