Preferată mai ales de copii și adolescenți, Snapchat face obiectul unei investigații a reporterilor NBC News, arătând că platforma de socializare creează un mediu foarte prielnic vânzătorilor de substanțe interzise aflați în căutare de clienți. Mai mult decât atât, reporterii americani au arătat că vânzătorii de substanțe interzise pot fi descoperiți prin simple căutări după cuvinte cheie, respectiv contactați pentru negociere directă, aceștia neavând nici o problemă în a și vinde marfa către cumpărătorii de orice vârstă.
Potrivit acuzațiilor depuse la dosar împotriva SNAP, administratorul Snapchat, funcția de căutare și algoritmii automați de recomandare a conținutului înlesnesc descoperirea furnizorilor de droguri și medicamente care creează dependență, fiind relativ ușor pentru adolescenții de peste 14 ani să vândă și să cumpere droguri prin intermediul rețelei de socializare. Atât timp cât se află în raza de livrare a vânzătorilor, adolescenți care frecventează Snapchat pot procura cu ușurință sedative puternice precum fentanyl, morfină și narcotice.
Urmând scandalului iscat de un studiu pentru uz intern al companiei Meta, care a arătat cât de nociv este Instagram asupra sănătății mintale a adolescenților, procesul îndreptat împotriva administratorului Snapchat ar putea avea efecte devastatoare asupra companiei demult criticată pentru lipsa de protecție oferită utilizatorilor.
Adăugând la suspiciunile care planează asupra platformei, Snapchat a introdus recent opțiunea Dissapearing Messages. Deși la suprafață pare doar să imite funcționalitatea disponibilă pe platforme rivale precum Whatsapp, în contextul activităților ilicite descoperite pe platformă opțiunea vine doar să șteargă urmele tranzacțiilor suspecte, cimentând și mai mult rolul Snapchat