Snapchat oferă noi setări parentale, permițând vizualizarea listei de contacte

09.08.2022
Snapchat oferă noi setări parentale, permițând vizualizarea listei de contacte

La fel ca alte platforme de socializare frecventate și de copii, Snapchat este teren prielnic pentru prădătorii sexuali și vânzătorii de substanțe interzise, existând foarte puține obstacole între aceștia și potențialele victime.

Reacționând într-un târziu la criticile și acuzațiile primite deja de mulți ani, administratorii Snaphat anunță că au dezvoltat un nou sistem de control parental, care permite părinților să inspecteze lista de prieteni a copiilor și chiar să vizualizeze mesajele și  sesiunile de apeluri video aflate în desfășurare, dacă suspectează eventuale abuzuri.

Concret, noua secțiune Family Center funcționează ca o locație centrală unde părinții copiilor cu vârste între 13 și 17 ani pot vedea mai toată activitatea acestora. Spre exemplu, în afara listei de prieteni sunt prezentate și toate schimburile de mesaje din ultimele 7 zile. De asemenea, adolescenții nu pot avea profiluri publice și trebuie să fie prieteni comuni pentru a putea comunica între ei. În plus, conturile lor vor apărea în rezultatele căutării numai în anumite circumstanțe, cum ar fi dacă cel care caută are un prieten comun cu ei.

Vestea proastă este că noile setări parentale au cel mai probabil doar un efect minim, în sensul de a rupe șirul nesfârșit de conexiuni realizate din aproape-în-aproape de algoritmii Snapchat, fără a împiedica însă persoanele respective să-și contacteze potențialele victime în mod direct, fie prin mesaje chat sau cereri de adăugare în lista de prieteni, dacă reușesc totuși să le descopere pe platformă. Astfel, rămâne în sarcina părinților să depisteze și să intervină în situațiile care merită atenție.

Un alt neajuns este că noile funcții pentru control parental sunt pur opționale și ar trebui activate mai întâi de un aparținător (ex. părinte cu drepturi administrative asupra conturilor Snapchat înregistrate pe numele copiilor cu vârstă mai mică de 17 ani).

În schimb, pericolele la care sunt expuși copii și adolescenții receptivi la cereri de prietenie pe Snapchat sunt dintre cele mai mari, existând deja numeroase cazuri în care tinerii abordați mai întâi pe Snapchat au fost atrași în rândul consumatorilor de substanțe interzise.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult