SUA obligă fabricanții de drone să includă Remote ID, un sistem care raportează automat locația și viteza

19.12.2022
SUA obligă fabricanții de drone să includă Remote ID, un sistem care raportează automat locația și viteza

Noile modele de drone comercializate pe teritoriul SUA începând cu 16 decembrie 2022 trebuie să aibă certificare „Standard Remote ID”, implicând prezența unui mecanism automat pentru transmiterea în timp real a coordonatelor de localizare, altitudinea și viteza de deplasare, împreună cu un cod unic care să permită identificarea utilizatorului respectiv.

Chiar dacă legea este valabilă doar pe teritoriul SUA, măsura luată Administrația Federală a Aviației ar putea fi ușurința replicată și în alte regiuni ale lumii, cum ar fi Uniunea Europeană. Iar cum producătorii de drone trebuie să se conformeze acestor noi prevederi aducând modificări substanțiale la partea de hardware, este mai simplu ca respectiva dotare să fie adăugată pe toate dispozitivele nou fabricate, lăsând-o dezactivată în regiunile unde cerința încă nu a fost transpusă în lege.

Autoritățile SUA doresc să poată identifica rapid orice drone

Primele modificări ale regulamentului de utilizare a dronelor din SUA au intrat în aplicare de pe 16 decembrie și obligă producătorii care de drone să integreze capabilitatea de a transmite locația dronei dar și a proprietarului în timp real, alături de viteză, altitudine și numărul de înregistrare, pentru a putea fi ușor identificate de către autorități.

Aceste reguli sunt aplicabile exclusiv dronelor cu greutate de peste 250 de grame, deci modelele precum DJI Mavic Mini și DJI Mini 2 sunt exceptate, deocamdată. În schimb, dronele și alte aparatele de zbor radio-comandate care depășesc limita de greutate impusă trebuie înregistrate la FAA pentru a putea fi utilizate legal, asociind codul unic de identificare cu identitatea reală a proprietarului. În plus, proprietarii vor trebui să promoveze un test de cunoștințe, atestând că au aptitudinile necesare pentru a opera astfel de echipamente într-un mod care să nu pericliteze siguranța altor persoane sau bunurile acestora.

Faptul că noile reguli se aplică exclusiv dronelor mai grele de 250 de grame va îndemna probabil producătorii să investească mai mult în drone mici.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult