SUA și Uniunea Europeană converg asupra unei o Viziuni Comune pentru viitorul internetului

29.04.2022
SUA și Uniunea Europeană converg asupra unei o Viziuni Comune pentru viitorul internetului

În vremuri când amenințarea guvernelor autoritare și cenzura sistematizată este la tot pasul, perspectiva ca două mari puteri ale lumii, SUA și Uniunea Europeană, să se pună de acord cu un plan pentru protejarea pe termen lung a libertății de exprimare, nu poate fi decât îmbucurătoare.

Cu nume pompos – Declarație privind viitorul internetului, acesta este de fapt un document cu numai trei pagini, care însă trasează o serie de reguli care s-ar putea dovedi esențiale pentru protejarea democrației, statul de drept, pacea, drepturile omului și libertățile fundamentale pentru cetățenii țărilor semnatare. Printre semnatari se numără Statele Unite, Uniunea Europeană și alte 32 de țări non-UE, inclusiv Marea Britanie și Japonia.

Astfel, prin declarația fără caracter obligatoriu, democrațiile liberale din întreaga lume se unesc în spatele unui internet gratuit pentru toți, asumându-și responsabilitatea de a garanta și proteja acest ideal.

Concret, documentul reprezintă angajamentul părților de a lucra pentru o viziune comună a internetului ca „un singur sistem de comunicații interconectat pentru întreaga umanitate”.

Primul obiectiv este în contrast puternic cu ceea ce a devenit, de fapt, internetul în multe țări autocratice, care au transformat intervenția guvernamentală și cenzura totală în practici cotidiene. Pusă în capul listei, dar ușor contestată acum de către Rusia, China a dobândit notorietate prin reglementarea extinsă a internetului prin așa numitul Great Firewall, un sistem ultra-sofisticat de cenzură care apelează inclusiv la tehnologii  de inteligență artificială. Rusia, într-o manieră mult mai primitivă, impune propria agendă pentru controlarea accesului la surse de informare, bazată însă mai degrabă pe teroare și blocarea completă a surselor incomode de informare, decât pe folosirea unor tehnologii sofisticate.

Declarația prin care națiunile democratice se angajează să garanteze dreptul utilizatorilor de internet la informare liberă și neîngrădită apare ca o consolidare a libertăților garantate deja prin constituțiile țărilor semnatare, vizând dreptul la liberă exprimare și informare.

Printre angajamentele luate se numără ”susținerea unui internet deschis, gratuit, global, interoperabil, de încredere și sigur” pentru toată lumea. Totuși, angajamentele asumate nu exclud posibilitatea de reglementare rezonabilă a internetului, vizând blocarea și stoparea practicilor periculoase.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult