Adăugat deja în interfața TikTok pentru cel puțin o parte dintre utilizatori, noul buton Full Screen permite vizionarea clipurilor cu ecranul telefonului sau tabletei orientat în poziție orizontală.
Aparent, funcționalitatea încă aflată la etapa de testare este disponibilă pentru toate clipurile TikTok, indiferent dacă au fost filmate cu telefonul orientat pe verticală, sau decupate la formă pătrată pentru acomodarea vizionării pe verticală.
Activând noul buton Full Screen, vizionarea se face prin ocuparea întregii suprafețe a ecranului, indiferent dacă ții telefonul în poziție verticală sau orizontală. Dezavantajul este că toate clipurile TikTok au fost până acum editate pentru interfața verticală a platformei, decuparea pentru redare maximizată pe un ecran cu afișare orizontală implicând un zoom considerabil în imagine și îngustarea câmpului de vizibilitate.
why can i fullscreen a tiktok☠️☠️ pic.twitter.com/ucUgRpBi3m
— resie📚 (@NANAMIBRAINR0T) December 14, 2022
Prin modificarea adusă, administratorul ByteDance încearcă să transforme TikTok într-o alternativă YouTube cât mai credibilă, mai ales pentru acei utilizatori care doresc să-și ia „doza” de clipuri virate direct de pe ecranul televizorului. Totodată, ByteDance speră că astfel va putea convinge mai mulți dinte creatorii YouTube să-și aducă producțiile pe TikTok, eliminând nevoia de a edita clipuri separate pentru cele două platforme. Nu de puține ori, editarea clipurilor YouTube pentru afișare în modul portret se dovedea nefezabilă, imaginea decupată pierzând descrierile text și alte elemente grafice esențiale pentru mesajul transmis de autor.
Spre exasperarea administratorilor YouTube, clipurile republicate pe TikTok vor putea fi vizionate în formatul original, cu minim de efort pentru creatorii dornici să-și mărească audiența cu utilizatorii platformei rivale.