Top 10 țări cu cele mai rapide conexiuni la internet în 2020. România se menține printre fruntași

10.06.2020
Top 10 țări cu cele mai rapide conexiuni la internet în 2020. România se menține printre fruntași

Dacă este ceva ce românii nu se sfiesc să laude la țara noastră este viteza la internet și numărul de specialiști în domeniul IT. Astfel, nu este de mirare că în 2020 România încă se află în top 10 la conexiuni de internet broadband în 2020. Totuși, SpeedTest spune că viteza României este în scădere față de vitezele la nivel global, coborând de pe locul al treilea pe cel de-al cincilea, conform SpeedTest.net. Totuși, acesta este un capitol la care România stă chiar mai bine decât SUA, care nici măcar nu mai este între primele 10 țări din lume.

Care este media vitezelor de transfer globală

SpeedTest.net, celebrul serviciu de testare a vitezelor de internet, a publicat un raportul global pentru luna aprilie. Acesta este împărțit pe categoriile „mobile” și „broadband” și afișează media de viteze de transfer a utilizatorilor care și-au testat conexiunile cu serviciile SpeedTest. La nivel mondial, viteza medie de download este de 74,74 Mbps, iar cea de upload de 39,62 Mbps. Latența este de 24 ms pe broadband.

La categoria „mobile”, vitezele de transfer sunt semnificativ mai mici. Viteza de download este de 30,89 Mbps, iar cea de upload este de 10,5 Mbps. Latența este de 42 ms la nivel global pe telefoane mobile.

Care sunt însă țările cu cele mai bune conexiuni la internet? Iată cele două topuri.

Top 10 țări cu cele mai rapide conexiuni de internet broadband în 2020

  1. Singapore – 198,46 Mbps
  2. Hong Kong – 176,70 Mbps
  3. Tailanda – 159,87 Mbps
  4. Elveția – 152,05 Mbps
  5. România – 151,87 Mbps
  6. Monaco – 140,10 Mbps
  7. Andora – 139,66 Mbps
  8. Macao – 137,47 Mbps
  9. Suedia – 137,43 Mbps
  10. Danemarca – 136,44 Mbps

Top 10 țări cu cele mai rapide conexiuni de internet mobil în 2020

  1. Coreea de Sud – 88,01 Mbps
  2. Qatar – 84,81 Mbps
  3. China – 84,68 Mbps
  4. Emiratele Unite Arabe – 78,56 Mbps
  5. Olanda – 75,32 Mbps
  6. Canada – 73,52 Mbps
  7. Bulgaria – 68,18 Mbps
  8. Norvegia – 66,87 Mbps
  9. Australia – 62,15 Mbps
  10. Arabia Saudită – 55,71 Mbps

Putem vedea din aceste clasamente două lucuri interesante. România a scăzut cu două poziții față de clasamentul anterior, fiind depășită de Tailanda și Elveția. De asemenea, diferența dintre România și Singapore este de aproximativ 25%. De asemenea, România nu are conexiuni rapide la internet pe mobil. În topul mondial, țara noastră se află pe locul al 40-lea, cu 37.09 Mbps viteză medie.

Comparativ cu SUA, România este cu 6 poziții mai sus în topul broadband, în timp ce pe mobil, americanii stau mai bine.

Aceste clasamente sunt realizate folosind datele colectate de la utilizatorii SpeedTest.net. Pentru ca o țară să fie listată în acest clasament, sunt necesare 300 de teste independente pentru fiecare tip de conexiune în parte.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult