Twitter lansează abonamentul Twitter Blue la nivel global

26.03.2023
Twitter lansează abonamentul Twitter Blue la nivel global

Lansat și apoi retras, abonamentul Twitter Blue este în sfârșit disponibil pentru toți utilizatorii platformei. Este mai scump cu 30% pentru utilizatorii de iOS.

Retras în mod intempestiv după ce Elon Musk a „descoperit” că Apple taxează cu 30% plățile intermediate prin App Store, abonamentul Twitter Blue este relansat cu tarife diferite, după șeful Twitter a eșuat încercările sale de renegociere a comisioanelor Apple. Astfel, dacă selectezi abonamentul de pe un telefon cu Android vei fi taxat cu 8 dolari/lună. În schimb, dacă te abonezi din aplicația pentru iOS vei fi taxat cu 11 dolari/lună.

Cu ocazia lansării globale a abontului Twitter Blue, platforma de microblogging dă și un ultimatum pentru deținătorii de conturi care au obținut insigna albastră ”Twitter Verified” pe vremea când aceasta era o distincție acordată în mod gratuit utilizatorilor de încredere și nu un privilegiu de obținut contracost. Astfel, cei care vor să-și păstreze ecusonul mai au timp până pe 1 aprilie să treacă la noul abonament.

Din păcate, argumentele în favoarea ecusonului albastru sunt mai degrabă „subțiri”, orice deținător de cont înregistrat în urmă cu cel puțin 30 de zile putând revendica această distincție, atât timp cât sunt dispuși să plătească tariful abonamentului Twitter Blue și parcurg procesul de verificare, folosind o adresă email validă și un act de indentitate care să corespundă cu numele trecut la înregistrarea contului. Ducând și mai departe aspectul mercantil al sistemului de ecusoane, Twitter oferă acum și un ecuson de culoare gri, de acordat oficialilor guvernamentali și organizații.

Potrivit informațiilor obținute pe surse, Twitter avea la jumătatea lunii ianuarie aproximativ 180.000 de abonați Twitter Blue înregistrați în Statele Unite, generând mai puțin de 1.5 milioane dolari venituri lunare. În ciuda extinderii globale, pare greu de crezut că abonamentele Twitter Blue vor aduce nivelul de finanțare așteptat de șeful Twitter, mai ales în contextul publicității negative pe tema proastei administrări a platformei socializare și exodul partenerilor de publicitate.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult