Twitter și-a actualizat aplicația pentru Android, schimbând familiarul logo albastru cu X, un nou brand ce vine la pachet cu o interfață pe fundal negru și „atmosferă” mult diferită.
Compania a actualizat și pagina de catalog a aplicației din Play Store, reflectând noua identitate prin capturi de ecran care redau noul logo într-o interfață cu fundal complet negru, având grijă să asigure că nu mai este vizibil niciun element al vechiului brand Twitter.
Potrivit noii descrieri „aplicația X reprezintă orașul digital de încredere pentru toată lumea”. De asemenea, compania a menționat că utilizatorii pot încărca și viziona videoclipuri de până la 3 ore, deși, nici măcar abonații Twitter Blue nu pot încărca clipuri mai lungi de 2 ore, încă.
Ceva mai jos pe scara priorităților, aplicația Twitter Lite a companiei încă păstrează brandingul Twitter. Ce-i drept, aplicația a fost actualizată ultima dată în luna mai 2021.
Parte din șirul nesfârșit de stângăcii, nici campania de rebranding nu a mers chiar perfect, noul site X.com fiind blocat în Indonezia pentru pornografie. Oricât de atractivă este noua X.com pentru miliardarul american, tot atât de populară a fost și pentru site-urile de pornografie și jocuri de noroc, autoritățile din anumite regiuni ale lumii trecând-o „din oficiu” pe lista domeniilor web interzise.
Astfel, rebrand-ul Twitter s-a lovit de ceva obstacole, însă cea mai mare provocare ar putea fi convingerea utilizatorilor vechi să accepte noua identitate și schimbarea de nume, ambițiile noului CEO riscând să accelereze declinul platformei de microblogging.