Deşi perioada de glorie a serviciului Periscope a cam trecut, o bună parte dintre utilizatori migrând între timp la alte servicii similare nou apărute, cum este Facebook Live Video, proprietarul Twitter consideră că acum este momentul prielnic pentru a monetiza de pe urma utilizatorilor încă fideli.
Cu riscul de a îndepărta şi mai mulţi dintre utilizatorii rămaşi, Twitter a decis introducerea reclamelor video în deschiderea sesiunilor Live Stream, cât şi la vizionarea clipurilor deja arhivate.
Măsura vine în contextul unui declin generalizat al veniturilor din publicitate. Rămâne însă de văzut câţi dintre potenţialii clienţi de publicitate vor accepta riscul asocierii imaginii de brand cu sesiuni video live, dacă autorii acestora sunt utilizatori care surprind tot felul de evenimente, incluzând acte de violenţă şi infracţiuni. Administratorii Periscope dau însă asigurări că în primă fază afişarea clipurilor publicitare va fi activată doar pentru sesiuni live-video importante, cum sunt evenimente sportive şi prezentări de modă. Cert este că reclamele video suprapuse peste conţinutul video live vor avea o durată variabilă şi nu pot fi oprite, fapt ce ar putea irita acei utilizatori care nu doresc decât să răsfoiască sesiunile Periscope disponibile pentru vizionare.